Să îți pice Eminescu la examen și să dai foaia goală…Ce așteptări să mai avem?! Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2678 Vizualizări

Să îți pice Eminescu la examen și să dai foaia goală…Ce așteptări să mai avem?!

Luni, 19 august, a avut loc proba scrisă la disciplina Limba și literatura română din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de Bacalaureat (sesiunea de toamnă) a anului curent.

Proba prevede trei subiecte. Primul subiect, cel care nu necesită studiu prealabil, este conceput în așa fel încât să asigure, dacă este efectuat în mod corect și complet, nota  5- adică nota minimă pentru promovabilitate. Practic, „mai marii” Ministerului Educației sunt conștienți de faptul că învățatul nu este tocmai „sportul” preferat al elevilor de astăzi și, săturându-se să fim în topul listei cu elevi care nu sunt capabili să promoveze examenele naționale, s-au gândit să ofere o șansă și acelora care n-au prea deschis caietul cu notițe. Așadar, primul subiect se bazează pe rezolvarea unor cerințe a căror răspunsuri se găsesc în textul dat. Dificil, nu-i așa?

Subiectul al doilea necesită cunoașterea câtorva concepte generale- perspectivă narativă, indicațiile autorului, mijloace artistice, dintr-acestea. Anyway, not rocket science. Vine apoi subiectul al III-lea…„cel mai greu”. Desigur, dificultatea lui survine tocmai din faptul că presupune efortul de a deschide acel caiet cu notițe. Dar de ce ar face elevii asta? De ce și-ar irosi timpul studiind? La urma urmei, cui îi pasă ce a scris Caragiale sau Slavici când la televizor rulează Insula iubirii? În accepțiunea multor elevi, cunoașterea acestor opere este o pierdere de timp. Pe bună dreptate! În timpul cât ar citi romanul „Ion”, ar putea termina minimum un serial de 3 sezoane pe Netflix sau s-ar putea pune la curent cu cele mai noi trenduri pe Tik Tok. Poate face vreo mare „vedetă”, gen Bogdan de la Ploiești, live. N-au cum să rateze așa ceva.

Totuși…Să îți pice Eminescu la examen și să dai foaia goală. Ce așteptări să mai avem?!

Analfabetismul încă se află pe poziții apogeice, de abandonul școlar nici nu mai povestim, e o practică recurentă pentru membrii familiilor defavorizate, căci vorba aia, mai bine sapa decât cartea. Toate ca toate, dar boala cea mai gravă a secolului acesta este nepăsarea, ignoranța, ceea ce provoacă autolimitarea: „da’ las’ că-i bine și fără bac”. Normal că e bine, încă avem nevoie de oameni care să populeze școlile profesionale…nu putem fi toți doctori, ingineri, dascăli, nu?!

Rugăciunea elevilor de azi: Dă, Doamne, „Sfântul cinci”

În contextul debutului probelor scrise ale examenului de Bacalaureat (sesiunea de toamnă), echipa cotidianului Zi de zi s-a deplasat luni, 19 august, la Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” din municipiul Târgu Mureș pentru a realiza un video-reportaj cu elevii care au susținut proba la Limba și literatura română.

Impresiile acestora au fost mixte. Pe când unii se arătau încrezători cu privire la nota pe care o vor obține, alții sperau la „Sfântul cinci”, notă care le va asigura promovabilitatea. Unii au scris 10 pagini, alții au dat foaia goală. Cei mai mulți au fost, însă, optimiști: „Subiectul a fost lejer, am scris despre Luceafărul pentru că mi s-a părut mai simplu. Un 7-8 sigur voi obține. Mi s-a părut că acest subiect a fost mai ușor față de cel din prima sesiune”, au fost cuvintele unui absolvent al Liceului Tehnologic „Gheorghe Șincai”.

Eminescu e „lejer”, dar totuși unii au dat foaia goală…

Fiecare elev își urmărește interesul- unii au nevoie de note mari care să le asigure admiterea la o facultate, în timp ce alții au nevoie doar de promovarea examenului, indiferent de media finală. În definitiv nu media contează, ci promovarea examenului. Mult succes, dragi elevi!

Mădălina ROHAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!