Despre rolul și menirea muzeelor, cu Roxana Maria Man (Muzeul Etnografic ”Anton Badea” Reghin)

Viitorul sună de multe ori imprevizibil, fapt pentru care e impetuos necesară o atentă analiză a trecutului, o scanarea realistă a prezentului, astfel încât  viitorul să nu mai sune atât de neclar și instabil. Ce ne facem în cazul în care vorbim despre un Muzeu, fie el și de etnografie? Răspunsul ni-l oferă Roxana Maria Man, managerul Muzeului Etnografic ”Anton Badea” din Reghin.

„Rolul muzeelor este de a recupera ceea ce lipsește, în societate, de a privi  spre ce a fost respins, devalorizat, ignorat, ascuns sau uitat. Atunci când părți omise sunt văzute în lumină nouă,  sunt valorizate și imaginea întreagă a fost refăcută, o nouă ordine este instaurată,  iar  viața poate curge din nou spontan și creativ.

O perspectivă nouă,  mai echilibrată asupra lucrurilor și a potențialului uman este creată.

Acest demers nu este atât de simplu, cum ar părea la prima vedere.  Derulându-se de multe ori prin acțiuni ce reprezintă incursiuni în lumi apuse, pentru a  oglindi  realitățile trecute sau părți din ele,  și  a le dezvălui  natura  cât mai fidel,  sau valorificând în chip și fel diverse modele de viață de comportament, obiceiuri etc., am putea crede ușor că acesta este și tot rostul său. 

Însă misiunea unei instituții cum este cea a unui muzeu, în acest caz de etnografie, are șansa să fie atinsă pe deplin  atunci când cei care și-o asumă o fac într-un mod dedicat. Iar acesta este un proces ce se află mereu în devenire.  Atunci, ea poate fi o ancoră spre maluri mai îndepărtate și profunde, spre cele mai intime și vibrante resorturi ale ființei  care conduc și orientează din interior. Asemenea unui ghid tăcut, care se lasă purtat și poartă întregul proces, acțiunile exterioare devin pârghii interioare, invizibile, călăuze ale însuflețirii, care duc în cele din urmă  la o realitate înnoitoare.

O acțiune educațională este un impuls.  Începe ca o inițiativă din afară, ca o poveste bine scrisă,  dar care apoi necesită o lucrare ce trebuie continuată în interior.  Lansând o provocare fiecăruia de a fi introspectiv prin exemple, de tot felul, coincidențe similarități, sau prin contraste  sugerează  simbolic ceea ce trebuie urmat. Și astfel descifrând  povestea lumii,  creăm  una nouă..

Orice proces creativ presupune o confruntare cu umbra, care duce inevitabil la vremurile în care trăim dar și la cele imemoriale, și comportă un act recuperatoriu. Nu poți rămâne un observator pasiv  și  ești  contopit cu fiecare pas și fiecare etapă pe  drumul  care  te duce  înainte dar și înapoi. 

Dezvoltarea este necesară pentru că atâta timp cât este oprită și stagnează, viața încremenește.  Schimbarea este inițiată de umbră, care prin fascinația și frica pe care le degajă ne ademenește constant și ne atrage spre alte zări și lumi  încă necunoscute,  pentru a le  traversa granițele. Și  ”ceva” începe să prindă viață 

Conceptul de umbră îl întâlnim și în folclor, prin personaje și întâmplări, care interpretând  rolul unor  adversari ai ordinii divine  duc la transformare.  Zicala ”rău e cu rău dar mai rău e fără rău”  arată nevoia adâncă de a menține sau de a reface, periodic, un echilibru între bine și rău, lumină și întuneric, între simțire și gândire, a cărui puzzle mitic trimite la unitatea primordială a lui Unu.

Viața se urmează pe ea însăși. O viață conștientă de întunericul din ea, este, în sine, creativă și are ca urmare un mod de conviețuire mai puțin distructiv. Platon spunea că ”priveliștea urâtului dă naștere urâtului în sufletul nostru”. Fiind oameni participăm la tot ceea ce este lumină și întuneric iar confruntarea întunericului este ceva profund omenesc, arhetipal.

Atunci când conștiința se dezvoltă unilateral, într-o direcție sau alta, și suntem prea raționali, sau dimpotrivă, prea ”buni”, atunci sau când tranșăm lucrurile, tindem spre o perspectivă exagerată, sărăcită  care exclude posibilitatea unei experiențe plenare, a  potențialului  întreg. 

Când o viziune holistică,  echilibrată asupra lucrurilor și lumii în care lumina și întunericul sunt părțile aceluiași întreg, lipsește, consecințele se manifestă ca o supradimensionare a aspectelor considerate  pozitive, în detrimentul celor negative, respinse și clivate.

Nnivel colectiv, ceea ce nu este acceptat, este tăiat și ”aruncat” tinde să submineze din penumbră.  Compensația se ivește atunci când apar dezastre,  războaie, epidemii sau diverse lovituri ale sorții, cauze ce nu pot fi explicate decât la nivelul înțelesului general (forțe  nevăzute,  dezlănțuite, etc)  dar de altfel, inevitabile. Pentru că așa cum spune Alan Watts atâta timp cât există o luptă  absolută a binelui, mai repede sau mai târziu va apărea și un contraatac pe măsură.  

Mentalitatea populară ne spune că a cunoaște ”realitățile din lumi” presupune a fi parte din  ele, iar experiența empirică nu poate fi  înlocuită.  Oamenii de demult au înțeles  și că rolul unor obiceiuri și ritualuri în preajma unor sărbători, era de a face posibilă această cunoaștere. 

În  momentele  de cumpănă,  la sfârșit de  an sau de anotimp se săvârșeau  acțiuni și gesturi a căror semnificație era reiterarea lucrării lui Dumnezeu și retrăirea unui adevăr atemporal  în care  ordinea divină este refăcută. Aceste credințe supuse unei  etici  cu care suntem mai puțin  obișnuiți au la bază considerații străvechi asupra originii răului  și reflectă  imaginea  nescindată holistică a lui Dumnezeu.

Cunoașterea înseamnă transformare. Poveștile simbolice și narațiunile mitice, care au acumulat  experiențele  oamenilor de-a lungul timpului,  oglindesc întocmai acele imagini ale realităților și lumilor care  trezesc emoțiile și trăirile cele mai puternice ce aparțin spațiului imaginar comun.  Nu suntem izolați, iar umanitatea ne leagă cu fire invizibile, asemenea firelor de aur ce mereu trimit la altă o realitate și dimensiune, o realitate în care se regăsesc experințele și întâmplările miraculoase, numinoase, neobișnuite și extraordinare dar și reprezentative în explicarea puterilor pe care le dețin” – Roxana Maria Man, manager Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din Reghin

Foto arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”