Superliga Mureșeană de Minifotbal: Trei echipe învingătoare în etapa a doua Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 355 Vizualizări

Superliga Mureșeană de Minifotbal: Trei echipe învingătoare în etapa a doua

Baza Sportivă Junior a găzduit cea de-a doua etapă a Superligii Mureșene de Minifotbal, unde șase echipe s-au înfruntat pentru victorie. Participanții etapei au fost: ACS Valea Izvoarelor, AFC Nova Vita, ACS Sofara, ACS Energy Friends, ACS Portugalia și ACS Milu.

Seara a debutat cu o victorie clară a echipei AFC Nova Vita, care s-a impus cu un scor categoric de 7-0 în fața echipei ACS Valea Izvoarelor. Golurile au fost marcate de Viorel Șaim, Sergiu Salaghie, Luca Adrian Zaharie, Iulian Sîplăcan (două goluri), Andrei Moldovan și Feketics Norbert. Jocul a fost dominat de la început până la sfârșit de AFC Nova Vita.

Cel de-al doilea meci al serii a adus un duel strâns între ACS Sofara și ACS Energy Friends. În ciuda eforturilor echipei ACS Sofara, care a punctat prin Viorel-Paul Harsan și Andrei Suciu, ACS Energy Friends a reușit să câștige cu 4-2. Golurile victorioasei au fost înscrise de Birtalan Alpar, Aleman Rareș, Ionuț Lupea și Rareș Hegbeli, fiecare contribuind cu câte un gol.

În ultimul meci al serii, ACS Portugalia Târgu Mureș s-a impus cu 3-2 în fața ACS Milu. Alex Parlea a fost eroul echipei sale, aducând victoria cu trei goluri decisive. De partea cealaltă, ACS Milu a marcat prin Raul-Sebastian Bucur și Varga Levente, dar nu a reușit să egaleze pe final.

Clasamentul după etapa secundă arată astfel:

1. AFC Nova Vita – 6 puncte

2. ACS Energy Friends – 6 puncte

3. ACS Milu – 3 puncte

4. ACS Portugalia Târgu Mureș – 3 puncte

5. ACS Pompierii Mureșeni – 0 puncte

6. ACS Sofara – 0 puncte

7. ACS Valea Izvoarelor – 0 puncte

Diana CĂRBUREAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!