
- redactia
- 0 comentarii
- 2016 Vizualizări
Conducere nouă la Colegiul Medicilor Mureș
17 octombrie 2024Noua structură a Biroului Consiliului Medicilor din Județul Mureș constituită în urma alegerilor care au avut loc în 4-5 octombrie a decis miercuri, 16 octombrie, prin vot fizic și online, funcțiile de conducere și de reprezentant în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România pentru mandatul 2024-2028.
Un președinte și trei vicepreședinți
Potrivit informațiilor din Procesul-verbal al ședinței, document făcut public pe pagina web a Colegiului Medicilor din Județul Mureș, www.cmjm.ro, noua componență a Biroului Consiliului Medicilor din Județul Mureș este următoarea: prof. univ. dr. Horațiu Suciu – președinte (cu 21 de voturi din 21 exprimate), șef lucr. dr. Remus Sebastian Șipoș – vicepreședinte, coordonator al Comisiei Profesional Științifică și de Învățământ (cu 12 voturi), prof. univ. dr. Radu Mircea Neagoe – vicepreședinte, coordonator al Comisiei Economico-Socială și de Asigurări Sociale de Sănătate (cu 18 voturi) și prof. univ. dr. Oana Cristina Mărginean – vicepreședinte, coordonator al Comisiei de Etică și Deontologie Medicală și de Jurisdicție Profesională (cu 19 voturi).
Totodată, electorii au decis alte două funcții importante: conf. univ. dr. Marian Pop – secretar, coordonator al Comisiei de Avizări (cu 16 voturi) și prof. univ. dr. Ileana Anca Sin – reprezentant în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România.
Obiective ambițioase
”Am încredere că experiența acumulată, atât în activitatea clinică, dar și în cadrul universitar și managerial, îmi va permite să continui să reprezint cu succes interesele profesiei noastre și să contribui alături de echipa de conducere nou aleasă, la creșterea calității actului medical în județul Mureș”, a precizat prof. univ. dr. Horațiu Suciu.
”Consider că prin activitatea profesională și științifică desfășurată și experiența acumulată în cadrul activităților specifice funcțiilor deținute la organizații profesionale și echipe editoriale ale unor reviste de specialitate, aș putea să îmi aduc contribuția la dezvoltarea comunității medicale și academice din județul Mureș”, a punctat șef lucr. dr. Remus Sebastian Șipoș.
”Am luat această decizie din dorința de a mă implica activ în problemele curente ale Biroului Colegiului Medicilor din Județul Mureș, îndeosebi a celor socio-economice și a celor ce privesc relația contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și a altor chestiuni specifice profesiei noastre”, a explicat prof. univ. dr. Radu Mircea Neagoe.
”Planul meu pentru această funcție în mandatul 2024-2028 constă din consiliere în îmbunătățirea legislației cu privire la malpraxis, la statutul juridic al medicului, precum și la promovarea principiilor de colegialitate, etică și deontologie profesională”, a subliniat prof. univ. dr. Oana Cristina Mărginean.
Arina TOTH
- Etichete:
- colegiul medicilor mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu