Părinți români în străinătate: Menținerea legăturii cu copiii din țară, cea mai mare greutate Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 946 Vizualizări

Părinți români în străinătate: Menținerea legăturii cu copiii din țară, cea mai mare greutate

Peste trei sferturi (77,5%) dintre părinții care au participat la sondajul realizat de Salvați Copiii – toți aflați la muncă în străinătate, iar copiii lor rămași în România fiind sprijiniți prin programele organizației – consideră că cea mai mare dificultate o reprezintă menținerea unei legături emoționale cu copilul/copiii lor din țară. Pe locul al doilea se află problemele de integrare culturală și adaptare în țara de rezidență, menționate de aproximativ 25% dintre părinți, iar pe locul al treilea este comunicarea cu diverse instituții din România (școala/grădinița copilului, primăria, instituțiile fiscale etc.), indicată de 18% dintre respondenți.

Conform declarațiilor părinților, 76% dintre aceștia comunică zilnic cu copiii lor, 12% de câteva ori pe săptămână, restul de 12% comunicând o dată pe săptămână sau mai rar. 72% comunică cu copiii prin intermediul apelului video, 27% prin telefon/mesaje scrise, iar 1% prin e-mail.

Potrivit Salvați Copiii, în ceea ce privește aspectele care ar îmbunătăți comunicarea dintre părinți și copiii rămași acasă, 81% dintre părinți indică necesitatea de a avea timp mai mult dedicat comunicării cu copilul, în timp ce 21% doresc timp mai mult dedicat comunicării cu persoanele în grija cărora se află copilul/copiii, 19% indică necesitatea suportului psihologic pentru copii, iar 12,4% necesitatea de resurse educaționale legate de comunicare eficientă.

„Necesitățile pe care le resimt părinții plecați la muncă în străinătate cu privire la creșterea copiilor (au fost rugați să evidențieze maxim 2 opțiuni) constau în: resurse pentru menținerea unei relații sănătoase și apropiate cu copiii de la distanță – menționate de 57% dintre părinți, suport pentru gestionarea relațiilor cu persoanele care au grijă de copii (bunici, rude) – 29% dintre părinți, resurse educaționale pentru copii – 26% dintre părinți, consiliere psihologică pentru părinți – 18% dintre părinți, informații despre drepturile și serviciile disponibile în țara de rezidență – 15% dintre părinți, alocația europeană pentru copii – 15% dintre părinți, grupuri de suport pentru părinți din diaspora – 15%, consiliere juridică privind drepturile și obligațiile parentale – 8% dintre părinți”, au transmis reprezentanții Salvați Copiii.

„Menținerea legăturii cu copiii rămași în țară este crucială, pentru că reprezintă o plasă de siguranță afectivă și psihologică fără de care copiii se simt dezorientați și lipsiți de încredere. Este una dintre preocupările majore ale specialiștilor Salvați Copiii implicați în programul dedicat acestor copii și de aceea în această campanie – derulată în paralel cu serviciile acordate copiilor și persoanelor în grija cărora au rămas aceștia -, focusul este asupra părinților aflați peste hotar”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Sondajul a fost realizat în cadrul proiectului Rămâi aproape de copilul tău, implementat de Organizația Salvați Copiii, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada iunie-octombrie 2024, destinat părinților români care muncesc în străinătate.

Scopul proiectului a fost creşterea gradului de conştientizare a părinţilor români care muncesc în alte state cu privire la nevoile copiilor rămaşi acasă, necesitatea menţinerii comunicării cu aceştia şi cu persoanele în grija cărora au rămas copiii şi a legăturii cu comunitatea de proveniență. 

Potrivit aceleiași surse, proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar grupul-țintă principal al proiectului sunt părinții români plecați la muncă în străinătate. Totodată, perioada de derulare a proiectului este iunie-octombrie 2024, iar bugetul aprobat este de 250.000 de lei.

În cadrul proiectului, în perioada iunie-octombrie 2024, au fost derulate următoarele activități:

Campanii de informare, educare și conștientizare cu privire la nevoile copiilor rămaşi acasă, necesitatea menţinerii comunicării cu aceştia şi cu persoanele în grija cărora au rămas copiii şi a legăturii cu comunitatea de proveniență pentru peste 930.000 de români care muncesc/trăiesc în alte state.

Au fost derulate campanii media și online destinate românilor aflați în alte state, inclusiv prin intermediul platformei online www.copiisinguriacasa.ro, webinarii online dedicate părinților din diaspora pe teme legate de dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor în contextul separării de părinți, au fost distribuite materiale de informare la puncte de trecere a frontierei.

Servicii de informare şi consiliere pe teme psiho-emoţionale şi juridice pentru 1.800 de părinţi români care muncesc în alte state – prin intermediul secțiunii interactive a site-ului www.copiisinguriacasa.ro, liniei telefonice dedicate, 021.224.24.52, activităţi de informare și consiliere a părinţilor la puncte de trecere a frontierei, în centre de zi Salvați Copiii și prin caravane organizate în mediul rural în lunile iulie-august.

(D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!