Telemeaua de Ibănești, vedetă într-o colecție de rețete europene Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 729 Vizualizări

Telemeaua de Ibănești, vedetă într-o colecție de rețete europene

Telemeaua de Ibănești, singurul produs românesc cu certificare de Denumire de Origine Protejată (DOP), a fost inclusă într-un proiect culinar al Comisiei Europene, care promovează tradițiile gastronomice din statele membre. Rețeta „Pâine românească coaptă cu Telemea de Ibănești și sos de brânză de capră” face parte din această selecție, alături de preparate din țări precum Bulgaria, Estonia, Irlanda și Polonia, potrivit Rețelei Rurale Naționale.

Un produs cu origini autentice

Telemeaua de Ibănești a obținut certificarea DOP în 2016, fiind al treilea produs românesc recunoscut la nivelul Uniunii Europene. Brânza este produsă exclusiv din laptele vacilor care pășunează în Valea Gurghiului cel puțin șase luni pe an, iar în timpul iernii sunt hrănite cu fân din aceeași regiune. Gustul său distinctiv se datorează apei sărate din izvorul natural de la Orșova, utilizată în procesul de preparare, potrivit economica.net.

Brânza poate varia de la o textură moale sau semi-moale, caracteristică telemelei tinere, până la una mai fermă și intensă, specifică variantei maturate.

Recunoaștere internațională pentru telemeaua de Ibănești

Inițiativa Comisiei Europene a reunit rețete realizate cu produse tradiționale autentice, lucrate de bucătari consacrați. Telemeaua de Ibănești a fost aleasă pentru această colecție, subliniind valorile culinare unice ale României.

Telemeaua noastră de Ibănești, sigurul produs românesc ce are certificare DOP a fost inclusă într-o rețetă care face parte dintr-o colecție cu produse tradiționale din statele europene. Astfel, una dintre vedetele colecției de rețete este pâinea coaptă cu #telemeadeibanesti și sos din brânză de capră. Suntem mândri de recunoașterea telemelei noastre, mândri să fim parte dintr-un proiect care duce tradițiile românești și produsele tradiționale românești în toată lumea”, a declarat compania Mirdatod Ibănești pe pagina oficială de Facebook.

Includerea Telemelei de Ibănești în acest proiect consolidează statutul său ca ambasador al tradițiilor românești, ducând mai departe povestea gustului autentic românesc pe scena culinară europeană.

Lorena PINTILIE

Sursa foto: pixabay.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!