Biserica din Deal și Cimitirul Sașilor: Comori istorice ale Sighișoarei Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 656 Vizualizări

Biserica din Deal și Cimitirul Sașilor: Comori istorice ale Sighișoarei

Biserica din Deal din Sighișoara, un lăcaș de cult evanghelic, a fost construită în mai multe etape între anii 1345 și 1525. Dedicată Sfântului Nicolae, aceasta se află pe „Dealul Școlii” și este considerată cea mai importantă construcție arhitectonică din oraș. Este a patra cea mai mare biserică gotică din Transilvania și include o capelă în stil romanic, un donjon patrulater, și un turn-clopotniță înalt de 42 de metri, care se înclină ușor spre sud. Sub corul bisericii se află singura criptă cunoscută din Transilvania, adăpostind morminte din secolele XVI-XVIII, potrivit Wikipedia.

Acesta este locul în care Gheorghe Rákóczi I a fost ales principe al Transilvaniei și rege al Ungariei în 1630. Se presupune că biserica a fost ridicată pe locul unei cetăți din perioada anterioară secolului al XIII-lea, iar primul document care o menționează datează din 1345, pe vremea regelui Ludovic I al Ungariei, care aprecia loialitatea sighișorenilor și menționa construcția bisericii închinate Sfântului Nicolae.

„Cimitirul Parohiei Bisericii Evanghelice” din Cetatea Medievală Sighișoara, cunoscut și sub numele de „Cimitirul Sașilor”, face parte din Patrimoniul UNESCO. Acest loc este o atracție turistică apreciată pentru pietrele funerare vechi din secolul al XVIII-lea și pentru atmosfera sa liniștită, fiind un spațiu potrivit pentru meditație și observarea naturii, cum ar fi mierlele, ciocănitorile sau veverițele care și-au găsit adăpost aici.

Le cimetière saxon de Sighișoara (Transylvanie, Roumanie)

Potrivit infosighisoara.ro, administrația Parohiei Evanghelice a investit recent în amenajarea peisagistică a cimitirului, transformându-l într-un loc bine întreținut, care atrage vizitatori din întreaga lume. Spre deosebire de percepția obișnuită, în multe state occidentale, cimitirele sunt considerate spații de reflecție și plimbare, datorită aspectului lor asemănător parcurilor.

În acest cimitir, aflat lângă Biserica din Deal, odihnesc mai mulți sași decât numărul celor care mai trăiesc în prezent în această regiune istorică. În timp, cimitirul a început să adăpostească și morminte ale locuitorilor români, iar pe pietrele funerare se pot găsi meseriile celor înmormântați, multe dintre acestea fiind dispărute în zilele noastre.

(D.C.)

Sursa foto: Wikipedia

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!