
- redactia
- 0 comentarii
- 693 Vizualizări
IPJ Mureș: Tehnica de tip „spoofing”, o nouă metodă de înșelăciune care face victime
20 ianuarie 2025O nouă metodă de înșelăciune, bazată pe tehnica „spoofing”, a dus la pierderea unor sume considerabile de bani de către cetățeni. Aceasta implică utilizarea unor aplicații VoIP (voice over IP) și falsificarea informațiilor de identificare pentru a părea provenite de la surse de încredere, precum bănci sau autorități.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Aurica Sabău, această metodă este extrem de periculoasă și a generat deja numeroase plângeri penale: „Autorii contactează cetățenii folosind numere de telefon din rețeaua națională, care par a aparține unor instituții bancare, și se prezintă drept angajați ai acestora. În cadrul conversațiilor, victimele sunt informate că ar fi solicitat un împrumut și li se cer informații personale sensibile. Ulterior, apelul este redirecționat către o altă persoană care se prezintă ca fiind din partea Poliției și solicită transferul banilor într-un așa-zis cont sigur”.
Această tehnică sofisticată de fraudă exploatează încrederea cetățenilor și a dus la deschiderea mai multor dosare penale, după ce victimele au pierdut controlul asupra fondurilor personale.
Recomandări pentru prevenirea fraudei
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș avertizează populația asupra acestei metode și recomandă:
- Evitați să răspundeți apelurilor nesolicitate care cer informații sensibile sau transferuri de bani.
- Verificați informațiile prin canale oficiale, contactând direct instituțiile implicate.
- Nu transferați bani în conturi neoficiale sau suspecte.
- Dacă aveți suspiciuni, contactați imediat autoritățile competente, precum Poliția sau banca dvs.
Poliția face apel la cetățeni să fie vigilenți și să raporteze orice încercare de fraudă, pentru a preveni alte victime.
(L.P.)
Sursa foto: freepik.com
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu