Sărbătoarea Unirii, la Liceul Silvic „Regele Mihai I” Gurghiu Comune
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 499 Vizualizări

Sărbătoarea Unirii, la Liceul Silvic „Regele Mihai I” Gurghiu

Liceul Silvic „Regele Mihai I” Gurghiu a marcat Unirea Principatelor Române printr-o horă întinsă joi, 23 ianuarie în curtea liceului. Cu acest prilej, întreaga suflare a școlii a adus un tuturor celor care în urmă cu 166 de ani înfăptuiau Unirea.

„La 166 de ani de la marele eveniment al Unirii Principatelor, pe care nicidecum nu îl putem numi „Mica Unire”, căci însemnătatea lui este temelie pentru „pohta” de veacuri a tuturor celor care poartă sânge românesc, aducem recunoștința noastră față de toți marii noștri înaintași, iubitori de neam și glie, cărora li se datorează viața noastră în Patria mamă, România.  Suntem datori cu toți să ne cunoaștem istoria, să știm ce rădăcini avem, să ducem mai departe valorile neamului românesc și să îi facem pe tinerii noștri să înțeleagă ce spunea Alexandru Ioan Cuza” „a pricepe este mult mai important decât a ști”. Cu prilejul acestei mari sărbători a neamului românesc, la Liceul Silvic „Regele Mihai I” Gurghiu ne-am prins cu toții în horă, dansând și cântând bucuria că suntem români. Haideți și voi într-un cuget și purtând aceleași simțiri… „Să-nvârtim hora frăției, pe Pământul României”…Între noi să nu mai fie decât flori și omenie!”, au precizat reprezentanții liceului silvic din Gurghiu.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!