
- redactia
- 0 comentarii
- 497 Vizualizări
„Masă Sănătoasă” pentru viitor. Mureșul, în prim-planul unui program național dedicat educației și sănătății copiilor
28 ianuarie 2025Guvernul României a aprobat recent Programul Național „Masă Sănătoasă” (PNMS) pentru anul 2025, un proiect care își propune să îmbunătățească sănătatea și performanța educațională a copiilor din România. Deputatul PSD Dumitrița Gliga, vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, a evidențiat importanța acestui program pentru județul Mureș și pentru întreaga țară, declarând că acest demers reprezintă „un pas important pentru educația și sănătatea copiilor noștri”.
34 de școli din Mureș au beneficiat deja de program
În județul Mureș, 34 de școli au fost incluse în ediția precedentă a programului, implementat în anul școlar 2023-2024. Dumitrița Gliga a subliniat eforturile depuse pentru extinderea proiectului, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să beneficieze de această inițiativă. „Am susținut activ acest program, încurajând extinderea lui către un număr cât mai mare de elevi. Scopul este să promovăm obiceiuri alimentare sănătoase, să sprijinim participarea la educație și să reducem abandonul școlar”, a declarat aceasta.
PNMS prevede acordarea zilnică a unui suport alimentar elevilor și preșcolarilor din unitățile de învățământ, sub trei forme adaptate nevoilor și resurselor fiecărei școli:
- Masă caldă preparată în regim propriu, pentru școlile care dispun de cantină;
- Masă caldă în regim catering, pentru școlile fără cantină;
- Pachet alimentar, în cazul în care nu se pot asigura mese calde.
Pentru anul școlar 2025-2026, selecția unităților de învățământ va fi realizată de Inspectoratele școlare, în baza unor criterii stabilite de Ministerul Educației, iar lista finală a beneficiarilor va fi anunțată până la 1 februarie 2025.
Hotărârea adoptată include anexe cu variante orientative de meniu, dezvoltate pe baza recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică. Scopul acestora este promovarea unei alimentații sănătoase, bazate pe nevoile nutriționale ale copiilor.
Un sprijin real pentru educație și comunitate
Dumitrița Gliga a evidențiat că programul are un impact major nu doar asupra sănătății fizice, ci și asupra dezvoltării emoționale și a participării școlare. „Fiecare copil merită șansa de a învăța și de a se dezvolta într-un mediu care îi susține sănătatea și bunăstarea. Programul „Masă Sănătoasă” reprezintă o investiție directă în viitorul nostru, contribuind la reducerea abandonului școlar și la consolidarea unei generații educate și sănătoase”, spune deputatul.
Această inițiativă vine să sprijine nu doar familiile din comunitățile defavorizate, ci și să creeze o cultură a alimentației sănătoase în rândul tinerilor, având un impact pe termen lung asupra societății românești.
Viitorul programului în județul Mureș
Dumitrița Gliga și-a exprimat speranța că, în anii următori, tot mai multe școli din județul Mureș vor fi incluse în acest program esențial. „Vom continua să muncim pentru ca fiecare copil să aibă acces la o educație de calitate și la o masă sănătoasă, indiferent de mediul din care provine”, a încheiat aceasta, într-o postare pe pagina sa oficală de Facebook.
Lorena PINTILIE
Sursa foto: freepik.com
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu