Guvernul a stabilit, prin HG, calendarul pentru alegerea Președintelui României Politic
  • Valentin Covaciu
  • 0 comentarii
  • 591 Vizualizări

Guvernul a stabilit, prin HG, calendarul pentru alegerea Președintelui României

În ședința din 28 ianuarie, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025.

„Guvernul a completat astăzi legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025 cu Programul calendaristic al procesului electoral.
Astfel, perioada electorală va începe în 18 februarie 2025 cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central. Desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, iar constituirea Biroului Electoral Central, până la 22 februarie 2025”, potrivit informării de presă de pe site-ul Guvernului.

Termenul pentru depunerea candidaturilor

Candidaturile pentru funcția de Președinte al României pot fi depuse până în 15 martie, la ora 24:00. Potrivit HG-ului, până în data de 17 martie 2025, trebuie să fie emisă decizia BEC de înregistrare sau respingere a înregistrării candidaturilor.

„Campania electorală va începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, și se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7:00”, mai este precizat pe gov.ro/.

Cum se va vota în țară și în străinătate

Votul pe teritoriul României va avea loc în data de 4 mai 2025, va începe la ora 7:00 și se va încheia la ora 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23:59.

Votul în străinătate se va desfășura pe durata a 3 zile, astfel:

– Prima zi a votării în străinătate va fi 2 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

– A doua zi a votării în străinătate va fi 3 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

– A treia zi a votării în străinătate va fi 4 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00, se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59, dar nu mai târziu de ora locală a României 23:59.

În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, numele și prenumele celor doi candidați care vor participa la al doilea tur vor fi aduse la cunoștința publicului până cel târziu la data de 9 mai 2025. În aceeași zi va începe și campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care se va încheia în 17 mai 2025, ora 7:00”, mai este precizat pe site-ul Guvernului României.

(Foto: Intrarea în Palatul Cotroceni, Holul de Onoare, sursă pagina web: Administrația Prezidențială)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!