Activități preventive, în două școli mureșene Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 367 Vizualizări

Activități preventive, în două școli mureșene

Reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă ”Regele Ferdinand I” Târgu Mureș au vizitat, în săptămâna 28-31 ianuarie, două unități de învățământ mureșene, pentru a celebra Ziua Nonviolenței în Școli, prilej de promovare a prevenirii faptelor antisociale în mediul școlar, precum și un îndemn la toleranță, respect și nonviolență.

”Cu acest prilej, în această săptămână, ne-am aflat în mijlocul a peste 100 de elevi din cadrul Școlii Incluzive nr. 1 și Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, ambele din Târgu Mureș, pentru a le vorbi despre importanța evitării conflictelor, despre consecințele săvârșirii faptelor antisociale și despre cine le poate oferi sprijin în cazul în care sunt victimele sau martorii unor fapte care le pot pune siguranța în pericol. Pe lângă faptul că suntem prezenți zilnic în zona unităților școlare pentru siguranța celor mici, anul trecut, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș a desfășurat aproximativ 30 de activități preventive în diferite școli și licee din județul Mureș, la care au participat peste 2.500 de elevi. Mulțumim profesorilor care au ales să fie partenerii noștri și mulțumim tinerilor care au ținut cont de sfaturile noastre și au ales să pună pe primul loc siguranța!”, a transmis Compartimentul Informare, relații publice și cu publicul din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!