
- redactia
- 0 comentarii
- 454 Vizualizări
Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, marcată astăzi în România
11 februarie 2025Astăzi, 11 februarie, la nivel european, este celebrată Ziua Numărului de Urgență 112, iar România marchează 21 de ani de la introducerea acestui serviciu esențial. Cu acest prilej, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a lansat o campanie de conștientizare privind utilizarea responsabilă a numărului 112, invitând instituțiile publice și organizațiile private să se alăture demersului.
Clădiri emblematice iluminate în roșu
Pentru a atrage atenția asupra importanței acestui număr de urgență, în această seară, peste 100 de clădiri reprezentative din 30 de județe și București vor fi iluminate în roșu. Printre acestea se numără obiective din județele Mureș, Brașov și Harghita, cum ar fi Primăria și UMFST Târgu Mureș.
„Primăria Târgu Mureș se îmbracă în roșu! Astăzi, ne alăturăm campaniei naționale dedicate Zilei Europene 112, iluminând clădirea Primăriei în roșu – un simbol al responsabilității și al conștientizării importanței utilizării corecte a numărului unic de urgență, începând de la ora 19:00 până la ora 22:00”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Târgu Mureș.
Comparativ cu anul anterior, numărul apelurilor false la 112 a scăzut cu un milion în 2024. Purtătorul de cuvânt al STS, Cătălin Chirca, a declarat că: „În anul 2024 au fost aproape 10 milioane de apeluri la 112. Statistica ne arată că se păstrează un număr asemănător în ultimii ani, totuși, constatăm o scădere a numărului apelurilor non-urgente și în anul 2024, 60% dintre apeluri au fost urgențe reale și au necesitat intervenția în teren a echipajelor specializate, și aici mă refer la Ambulanță, Poliție, ISU, SMURD, Jandarmerie, Salvamont, în județele în care sunt zone muntoase”, potrivit radiomures.ro.
Responsabilitatea apelurilor variază de la județ la județ
Județele Cluj, Timiș și Iași, alături de zona București-Ilfov, se află printre cele mai responsabile regiuni, unde predomină apelurile reale la 112. La polul opus, județele Mureș și Covasna înregistrează un procent ridicat de apeluri non-urgente, respectiv 53% și 55%.
Cătălin Chirca a explicat că: „Sunt mai multe județe unde se apelează foarte responsabil în sensul în care avem peste 67% dintre apeluri urgențe. Pe de altă parte, sunt județe în care încă avem un număr ridicat de apeluri non-urgente și aș exemplifica: Gorjul, Covasna, Mureș și Mehedinți. Referindu-ne strict la județul Mureș, putem constata că dintr-un număr total al apelurilor de peste 310.000, aproximativ 47% au fost apeluri urgente. Este o diferență destul de importantă, însă trebuie să spunem că în urmă cu 21 de ani statisticile ne arătau că 90% dintre apelurile la 112 erau apeluri non-urgente”.
Prin această inițiativă simbolică de iluminare a clădirilor în roșu, STS își propune să reamintească cetățenilor că apelarea nejustificată la 112 poate întârzia intervenția echipajelor de urgență în situații critice.
(L.P.)
Sursa foto: Facebook – ISU Mureș
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu