Dezbaterea despre Centrul inovativ și parcarea subterană din spatele Teatrului Național Târgu Mureș Politic
  • Valentin Covaciu
  • 2 comentarii
  • 1807 Vizualizări

Dezbaterea despre Centrul inovativ și parcarea subterană din spatele Teatrului Național Târgu Mureș

La dezbaterea despre Centrul inovativ și parcarea subterană din spatele Teatrului Național, organizată de Primăria Municipiului Târgu Mureș, în 18 februarie, de la ora 15:00, au participat primarul Soós Zoltán, câțiva consilieri locali (din partea UDMR, POL, PNL și AUR), doi dintre proprietarii de teren din zona respectivă, locatari din zonă, reprezentanți ai câtorva asociații și alți cetățeni interesați de subiect. 

Cu toate că subiectul dezbaterii a fost Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Centrul de inovare și parcarea subterană, s-a discutat mai mult despre oportunitatea proiectului în sine sau despre aspecte tehnice care nu țin de documentul prezentat. Totuși, cred că a fost o dezbatere bună, cum ar trebui să mai fie. A fost o dezbatere cu momentele uneori comice, de alteori frustrante, uneori emoționale, de alteori emoționante – un exercițiu, pe care dacă l-am repeta, ca comunitate, cred că ne-ar face doar bine pe termen lung. Poate că o parte dintre participanți au plecat dezamăgiți, fără nădejdea că au fost ascultați și înțeleși sau chiar cu convingerea că intervențiile lor nu vor fi luate în seamă, dar, poate, că nu ne-ar prinde rău să învățăm că uneori lucrurile necesită mai mult timp pentru a fi „mestecate”, acceptate și înțelese, că deși ideile noastre pot fi teoretic cele mai bune, practic, nu sunt dacă nu sunt adoptate și înțelese de comunitate.

Pe de altă parte, oricâtă nevoie ar fi de un consens, nici nu putem sta până când o să fie toată de acord că asta nu se va întâmpla niciodată. În plus, îi înțeleg așa omenește pe cei cărora le e groază de orice lucrări majore pe partea de infrastructură, mai cu seamă rutieră, dar cetățenește nu-i înțeleg de nicio culoare. Nici să-ți văruiești apartamentul nu poți fără un pic de deranj. Tot așa, omenește, pot să îi înțeleg cumva și pe cei care din considerente/calcule politice își doresc să țină civilizația afară din Târgu Mureș, dar asta e o atitudine meschină tocmai din perspectivă politică.

Titlul inovativ

Un alt aspect despre care vreau să vorbesc înainte să vă prezint ce s-a discutat e titlul/denumirea proiectului, care sună bine, dar e derutant. Au fost mai multe voci care au luat poziție în timpul dezbaterii, unii au explicat, alții au declamat că nu așa și nu acolo se poate face inovație. Nici eu nu înțeleg dacă executivul își dorește un centru pentru inovație în acel spațiu ori dacă proiectul se numește „centru inovativ” pentru că are această calitate. Altfel, nu mi se pare deloc un proiect lipsit de merite, poate chiar ar arăta foarte fain, și nici nu cred că ar afecta negativ proprietarii altor spații comerciale din zona centrală, ba din contră. Și cu atât mai mult efectul pozitiv cred că se va răsfrânge și asupra lor cu cât se va dovedi mai de succes proiectul „centrului inovativ”.

Proiect elaborat de Multinvest

PUZ-ul pentru Centrul de inovare și parcarea subterană a fost prezentat de arhitecta Angela Kovács, zona studiată fiind cuprinsă între fronturile străzilor Călărașilor, Aurel Filimon, Arany János, Piața Teatrului și clădirea Teatrului Național. Documentația a fost elaborată de SC Multinvest SRL, proiectanți urbanism: arh. Kovács Angela și ing. Barabási Zsófia. 

De asemenea, la dezbaterea publică a fost prezentă și Daniela Miheț, arhitect-șef al Municipiului Târgu Mureș. Daniela Miheț a deschis dezbaterea precizând că proiectul a fost declarat câștigător în urma unui concurs organizat în urmă cu doi ani. „Planul Urbanistic Zonal este aferent proiectului câștigător al acestui proiect de soluții. Am avut un juriu național, compus din specialiști, experți din țară, care au selectat acest proiect”, a spus arhitectul-șef al Primăriei Târgu Mureș.

Primarul Soós Zoltán a explicat că proiectul face parte dintr-un proiect mai mare, care prevede regenerarea urbană a zonei centrale a Târgu Mureșului. „Zone care ultima oară au fost abordate arhitectural, urbanistic, în anii 70.”

„Terenurile care sunt afectate de investiție – o să fie fiecare discutate, acum vorbim de proiect, nu de probleme juridice legate de terenuri, unde încercăm, desigur, să ne înțelegem cu fiecare proprietar, să oferim în schimb teren ori să fie achiziționat terenul”, a mai spus primarul, apoi a mulțumit echipei de proiectare pentru munca depusă.

Clădire continuă, sub formă de arc

„Pentru memorarea frontului continuu al colțului Călărașilor – Aurel Filimon, am propus o clădire continuă, sub formă de arc, care poate rememora modul de construire istoric. În spatele „arcului” construit pe front, către Teatrul Național, propunem o „grădină” care reia ideea de curți verzi din spatele fronturilor istorice”, e descrierea din PUZ.

„Sunt propuse următoarele:

– Trei niveluri subterane pentru parcări, spații tehnice, adăpost antiaerian. Spațiile sunt dimensionate conform legislației în vigoare și normativelor specifice.

– Niveluri supraterane – parter și etaje – cu înălțimi interioare diferite, care pot adăposti săli publice, spații administrative, servicii, zone tehnice, depozite, vestiare, alimentație publică, terase, locuri de joacă. 

Pe parcursul dezvoltării proiectului se pot reconsidera funcțiunile, numărul de niveluri, cu condiția ca ideea și conceptul inițial al proiectului care a câștigat concursul de arhitectura să nu fie viciat”, mai este menționat în documentația elaborată de arh. Angela Kovács.

Funcțiuni ale clădirii și ale noului spațiu urban

În PUZ, pe niveluri, sunt menționate funcțiunile: 

– subsol (1,2,3): parcări, spații tehnice, circulații; numere de parcare propuse: 3/400, din care: 20 de locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități; 39 stații de încărcare electrice; hol; case de scară, lifturi; spațiu tehnic; rezervor de apă pluvială sub rampă; adăpost de protecție civilă; sistem independent de ventilație; grupuri sanitare.

– parter: servicii (grădină publică, legături funcționale cu zonă); accese garaj subteran; spațiu de întreținere și depozit; spațiu tehnic; case de scăra; rastel pentru biciclete; punct de service pentru biciclete; boxă biciclete; depozitare trotinete și alte dispozitive de micromobilitate; depozitare bagaje; automat de ridicare bagaje; foaier lifturi; wc public; cafenea; magazine; posibil pasaj pietonal prin teatru, intrare alternativă în holul sălii mici a teatrului; scenă în aer liber; zonă verde; intrare de aprovizionare a teatrului și a băncii; intrare de aprovizionare a hotelului; parcări acoperite pentru personal; zonă drop-off pentru autobuze turistice.

– etaje: centru multifuncțional și de inovare (grădină publică, legături funcționale cu zonă); promenadă evidențiată; rampă pietonală; zonă de ședere verde în trepte: snack bar; terasă; zonă de recepție; grup sanitar; spații separate prin perete mobil; sală multifuncțională de spectacole, expoziții, repetiții, birouri, săli de ședințe, de întruniri, birouri; case de scăra, lifturi; pod pietonal; parc; ieșire din garaj subteran spre hotel și teatru.

Alternativă propusă de Dan Mașca, consilier local POL

Dan Mașca, om de afaceri, consilier local din partea Partidului Oamenilor Liberi, a susținut că ar fi mai bine ca în zona respectivă să fie construită doar o parcare supraterană, pe mai multe etaje. Mașca a subliniat faptul că orașul are o serie de spații pentru evenimente culturale, care nu sunt valorificate – cum ar fi Teatrul de Vară sau Cinema Arta 

„Pentru noi, care avem în zona aceea sute de mașini parcate pe trotuar neregulamentar, este mai important să facem parcări și să eliberăm pentru pietoni trotuarele care sunt impracticabile de ani de zile sau să facem aiurea un centru de inovare necerut de nimeni în comunitate?”, a întrebat Dan Mașca. „A făcut cineva vreo analiză legată de eficiența acestei investiții?”

„Așa cum ați menționat zona centrală se confruntă cu probleme dificile de parcare și trafic. (…) În toată zona centrală, zona zero, sunt 360 de locuri de parcare. Doar în această parcare vor fi 400 la care se adaugă cele 280 la Hotel Parc, deci se va reduce semnificativ numărul mașinilor parcate pe trotuare”, a răspuns primarul Soós Zoltán.

O altă problemă ridicată, de mai multe ori, în timpul dezbaterii a fost riscul ca traficul să fie blocat de mașinile care vor intra și/sau ieși din noua parcare subterană. 

„Am avut o solicitare, în cadrul comisie de circulație, și văd că nu s-a luat în considerare. Pe strada Aurel Filimon, accesul în parcare, pentru că va fi cel mai folosit acces în parcare, ar trebui să se construiască încă o bandă suplimentară pentru acces, pentru ieșire (…). Aceste benzi cred că sunt foarte importante, pentru că această investiție va atrage foarte mult trafic”, a susținut Horea Șarlea, consilier local PNL. Acesta a mai propus ca giratoriul de pe strada Călărașilor să fie modificat în așa fel încât să permită traficul pe două benzi. Consilierului PNL i s-a răspuns că propunerile îi vor fi luate în considerare într-o etapă ulterioară a proiectului.

Costuri și finanțare

În privința costurilor investiției propuse și susținute de executivul Primăriei Târgu Mureș, primarul Soós Zoltán a spus că nu poate avansa o sumă înainte de întocmirea unui studiu de fezabilitate și până nu este realizată documentația necesară stabilirii indicatorilor tehnico-economici ai proiectului. Referitor la sursa de finanțare, primarul a afirmat că o variantă luată în calcul este ca investiția să fie realizată de o companie privată, în cadrul unui parteneriat public-privat, și a menționat că a purtat discuții cu trei companii interesate să investească în proiect.

Dezbaterea a durat 2 ore, au fost mult mai multe intervenții care ar fi meritat menționate, inclusiv ale proprietarilor care au fost prezenți, Emilia Tarța și familia Bucur. Am transmis discuțiile live-video pe pagina de Facebook Zi de Zi, unde puteți urmări înregistrarea integrală a dezbaterii despre PUZ-ul pentru proiectul Centru inovativ și parcare subterană în spatele Teatrului Național.

Vezi și:

LIVE-VIDEO: Dezbatere publică, Centru inovativ și parcare subterană

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Poate cineva sa-mi spuna al cui va fi Centrul Inovativ si ce se spera ca se va face in cladirea respectiva ? Cat despre parcare, care e necesara, as sugera sa se faca primadata parcarea promisa inainte de alegeri pentru care s-a inchis o parte din teren si s-au pus panouri cu DOLGOZUNK, alfel omul de rand o sa inteleaga ca de fapt cineva, mituieste pe cineva , si-si face afacerea , iar cel mituit incearca sa ne abureasca cu nevoia stringenta de Inovare….circulatia in oras, da-o dracului, ca fiecare se descurca cum poate.

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!