ANALIZĂ. De ce ne surprinde afirmația ca România este o țintă pentru Rusia?

Afirmațiile recente ale consilierului prezidențial pentru apărare și siguranță națională, Cristian Diaconescu, referitoare la solicitările Rusiei privind ambițiile Rusiei față de România și o eventuală retragere a sprijinului american din România au stârnit o undă de șoc în spațiul public. Dezvăluirile sale au atras atât reacții de îngrijorare, cât și critici vehemente. Într-o țară care nu e pregătită, în care până și iarna ia autoritățile prin surprindere, iată că un demnitar al României are curajul de a spune lucrurilor pe nume. Prin însăși natura poziției sale, Diaconescu este un lider bine informat, iar istoria îi va da dreptate.

Dar ce este, de fapt, surprinzător acum? Ce ne miră?

Ne surprind ambițiile expansioniste ale Rusiei?

Nu este o noutate că Rusia dorește să își extindă influența în Europa de Est. Politica de revizionism promovată de Vladimir Putin nu reprezintă un fenomen recent, ci o strategie aplicată constant prin mijloace diverse: de la războiul hibrid la intervenții directe și presiuni diplomatice. Conflictul din Georgia (2008) și războiul din Ucraina (2014 – prezent) sunt exemple elocvente ale acestui model agresiv de politică externă.

Rusia nu doar că își menține influența asupra ținuturilor separatiste și conflictelor înghețate, precum cele din Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, dar încearcă să revizuiască arhitectura de securitate europeană prin alianțe strategice și prin sprijinirea unor regimuri care contestă ordinea mondială actuală. Blocuri precum BRICS sau Organizația de Cooperare de la Shanghai servesc drept platforme pentru promovarea unei noi Ordini Mondiale multipolare, în care Rusia să joace un rol central.

Ne surprinde abordarea agresivă a Rusiei?

Faptul că Rusia adoptă o abordare agresivă nu ar trebui să ne surprindă. Istoria demonstrează că Moscova folosește forța ca instrument de negociere și influență. În Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, în Georgia, Crimeea și Donbass, Rusia a demonstrat că este dispusă să încalce dreptul internațional, granițele statelor vecine, să violeze integritatea teritorială și suveranitatea statelor, pentru a-și atinge obiectivele strategice revizioniste și revanșarde. În acest context, ne putem aștepta ca această abordare să continue și în alte țări suverane est-europene.

Ne surprinde războiul informațional?

Războiul informațional este o componentă esențială a doctrinei sale de influență. De la propaganda sovietică s-a trecut la dezinformarea digitală, utilizată intens prin rețele de influență și fabrici de troli. În acest mod, Rusia încearcă să divizeze statele europene, să slăbească încrederea în instituțiile occidentale și să creeze un climat de incertitudine politică.

Ne surprinde că România este vulnerabilă în centrul jocului geopolitic?

România nu este o țintă întâmplătoare. Poziția sa strategică la granița NATO și a Uniunii Europene o transformă într-un element-cheie al securității regionale. Istoria ne-a demonstrat că marile puteri nu ezită să redeseneze hărțile în funcție de interesele lor. Dacă în trecut am avut Conferința de la Ialta (1945), Acordul Procentajelor (Moscova 1944), Dictatele de la Viena (1940), Pactul Ribbentrop-Molotov (1939), Acordul de la Munchen (1938), dar și agresiunea militară actuală contra Ucrainei, cu toate împărțirile de sfere de influență, ocupațiile militare, revizuirile de granițe, instaurarea de guverne-marioneta, “naționalizarea” de proprietăți private, expulzarea de populații pe criterii etnice, ce ne împiedică să credem că un scenariu similar ar putea fi pus în aplicare în viitor?

Declarațiile ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, privind posibilitatea împărțirii Ucrainei, în care a menționat și România, ridică întrebări serioase. Când oficialii ruși fac astfel de afirmații, trebuie să ne întrebăm cine sunt politicienii români la care se referă și dacă aceștia reprezintă cu adevărat interesele României sau, dimpotrivă, pe cele ale Moscovei.

Ne surprinde că vigilența este necesară?

În fața acestor realități, România nu își poate permite să fie naivă. Agresiunea Rusiei este un fapt dovedit, nu o speculație. Strategia sa de destabilizare a regiunii este în desfășurare, iar Bucureștiul trebuie să adopte o poziție fermă, alături de partenerii săi din NATO și UE.

Mai mult ca oricând, este necesară consolidarea apărării naționale, întărirea rezilienței față de dezinformare și menținerea unei diplomații vigilente. România nu poate rămâne pasivă în fața unui Kremlin revizionist și agresiv, care a demonstrat, de-a lungul timpului, că nu va ezita să acționeze atunci când conjunctura îi permite.

Și atunci ce ne surprinde: afirmația fermă a unei realități evidente?

Conf. Univ. Dr. Habil. Mihaela Daciana NATEA