
- redactia
- 0 comentarii
- 631 Vizualizări
Sprijin financiar pentru fermierii mureșeni în 2025
21 februarie 2025Două decizii importante au fost luate în ședința Guvernului de joi, 20 februarie, a anunțat, în aceeași zi, deputatul Ciprian Dobre, președintele PNL Mureș.
”48 milioane de euro vor fi acordați ca sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru sectorul de creştere a ovinelor/ caprinelor, afectat de secetă în perioada septembrie 2023 – august 2024. Cuantumul prevăzut pentru sprijinul financiar de urgență este de 248 lei/ cap ovin/ caprin, femele tinere, și se acordă pentru beneficiarii care dețineau, la data de 31 august 2024, între 50 capete – 300 capete. Subvenția pentru motorină va fi acordată și anul acesta, la o valoare mai mare comparativ cu anul trecut. Pentru 2025, subvenția este de 2,213 lei/ litru, față de 2,079 lei/ litru în 2024, și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare. În total, 500 de milioane de lei vor ajunge la fermieri sub formă de ajutor pentru motorina utilizată în agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare”, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul Ciprian Dobre.
(Redacția)
- Etichete:
- bani fermieri
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu