
- redactia
- 0 comentarii
- 681 Vizualizări
Târgu Mureș, orașul primăverii: Proiectul „Din suflet pentru viață”, un manifest al solidarității și credinței
21 februarie 2025În perioada 10-20 februarie 2024, municipiul Târgu Mureș a fost gazda celei de-a IV-a ediții a proiectului „Din suflet pentru viață”, un eveniment care a reunit peste 200 de preșcolari, școlari, cadre didactice și voluntari din oraș și din localitățile învecinate. Acest proiect, organizat sub egida Arhiepiscopiei Alba Iuliei, prin Departamentul de Tineret și Biroul de Cateheză, în colaborare cu parohiile Târgu Mureș IV și XI, a fost găzduit de Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Mureș, dar și de numeroase unități școlare din oraș.
Creativitate și generozitate: 550 de mărțișoare pentru o cauză nobilă
Sub coordonarea cadrelor didactice și a voluntarilor, copiii au confecționat peste 550 de mărțișoare, simboluri ale bucuriei și recunoștinței pentru venirea primăverii. O parte dintre aceste creații vor fi oferite doamnelor și domnișoarelor care participă la slujbele religioase în perioada 1-8 martie, iar restul vor fi expuse în cadrul unui vernisaj cu licitație, organizat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii. Fondurile obținute din această inițiativă vor sprijini tinerii proveniți din familii vulnerabile, aflați în risc de abandon școlar.

Evenimentul nu s-a limitat doar la activități practice, ci a inclus și sesiuni de discuții tematice despre semnificația mărțișorului și importanța sa în cultura românească. Participanții au descoperit simbolistica firului roșu și a firului alb, reprezentând, în tradiția populară, viața și renașterea. De asemenea, s-a discutat despre primăvară ca anotimp al învierii și despre frumusețea naturii în această perioadă.
Un proiect cu o misiune educativă și spirituală
Proiectul „Din suflet pentru viață” este mai mult decât o activitate de voluntariat – este un instrument catehetic complex care combină activități creative cu momente de rugăciune și reflecție. Accentul este pus pe prețuirea vieții și conștientizarea valorii acesteia, fie că vorbim despre respectul față de femeie, familie, societate sau mediul înconjurător, potrivit coordonatorului proiectului preotul Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș din cadrul Departamentului de Tineret și Biroul de Cateheză a Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Lorena PINTILIE
Sursa foto: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu