24 februarie-Dragobete/Sântionul de primăvară

24 februarie consfințește sărbătoarea de Dragobete și  Sântionul de primavară,  zi în care Biserica ortodoxă prăznuiește ,,Întâia și a Doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.  Și de această dată, ghid în ce privește semnificația acestei sărbători ne este Roxana Maria Man, managerul Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din Reghin.

„Dragobete  mai este numit și  cap de primăvară, pentru că  anunță venirea primăverii.  În satele de pe Valea Mureșului Superior, Subcălimani, V Gurghiului, fiind o zonă mai de munte,  încălzirea timpului este mai târzie, comparativ cu alte  părți ale țării,  iar venirea primăverii era marcată la 25 martie, la Blagoveștenie, (BunaVestire) când se  dezgheța pământul  și începeau lucrările pe afară. Atunci se spunea că se blagovestește și  pământul e blagoslovit. În această  perioadă de sfârșit de februarie, început de martie,  oamenii se  desprindeau de iarnă, de  ce este  vechi,  inert sau apăsător,  pentru a face loc   unei  etape noi în viață.   Întâlnim o serie de practici și obiceiuri care redau simbolic această trecere de la vechi la nou, de la iarnă la primavară”, spune Roxana Maria Man

Potrivit acesteia, tradițiile acestei perioade sunt un amestec de practici, pe de o parte, legate de începutul primăverii, de trecere și de marcare a unui prag, trecerea spre timpul cald, cu multe acțiuni de protecție și purificare a spatiului, se aprindeau focuri și se afumau gospodaria, pomii, apoi erau obiceiuri de început de an agrar, când se pregătea  solul și  noile semănături, însoțite de o  seamă de practici rituale,  începând cu scoaterea plugului, afumarea cu tămâie, trasarea primei brazde, care vizau recoltele viitoare,  și  întâlnim  obiceiuri legate de lăsata secului, când aveau loc manifestări specifice ce pregăteau intrarea în postul Paștelui – baluri  carnavaluri  și șezători.

„Preocupările, comportamentele oamenilor la finalul lunii februarie erau  activități de susținere,  de chemare a  primăverii și de alungare a iernii, văzută ca o acumulare de frământări și timpuri rele. Această înțelegere venea din legătura  cu natura, cu sacrul, nevoia de echilibru, de a stabili corespondențe cu universul și cu ritmurile creației.  Acest  interval de timp este redat metaforic în multe povești, legende cu  zei și zâne ale  iubirii și  fertilității – personajul Baba Dochia, Zilele Babelor, Mărțisor – care sunt de altfel  modele de respectare a  calendarului popular, a timpului potrivit cu  rigorile  muncii, ce asigurau  armonia și ordinea divină”, spune managerul Muzeului Etnografic „Anton Badea”.

Obiceiuri, tradiții…

„În preajma zilei de 24 februarie  dacă timpul era favorabil,  femeile își amintesc că, mai demult, tinerii ieșeau  pe dealuri  să culeagă primele flori de primăvară – aceste întâlniri și plimbări împreună erau prilejuri pentru  gesturile  de atenție și tandrețe, tatonări  gingașe  de înfiripare a unor legături de iubire. 

În unele gospodării, în această zi, femeile  hrăneau păsările de curte cu boabe de porumb și aruncau semințe păsărilor cerului, pentru a le îmbuna, să nu le distrugă recolta viitoare.  Observarea unor asemănări și stabilirea unor corespondențe  între ritmul, bioritmul unor animale, etape și cicluri ale dezvoltării plantelor și viața omului nu erau străine oamenilor de la țară.  Se credea că, în această zi, se însoțesc păsările sălbatice, iar la începutul primăverii, păsările  se strâng în stoluri, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile. Și, la fel și pentru oameni, primăvara anunța un timp al iubirii, al însoțirii, al cifrei doi.Amintind de legătura cu natura, unele tradiții par acum uitate. Spălarea cu zăpadă, iarna, era o obișnuință la sate  și o rutină  care le dădea înviorare și le făcea tenul roșu; la Sânmihaiul de Pădure se făcea  prăduv la râu,  o spărtură în gheață  unde se spălau cu apă rece. La începutul lunii martie, fetele făceau mărțisoare cu mamele lor și le ofereau băieților, acestea  se  prindeau pe căciulă sau în piept  și erau purtate pentru noroc, iar la 25 martie, când venea oficial primăvara, în satele de aici,  fetele coseau  năfrămi mici sau batistuțe  pentru  băieții dragi”, afirmă Roxana Man.

Perioada șezătorilor

„Tot acest timp de revenire,  de  înflorire a naturii,  înmugurire  a vegetației,  de explozie de bucurie și de viață,   este pus pe seama iubirii.  Organizarea nunților în această perioadă, nu era întâmplătoare,  deoarece în credința populară  exista o legătură  între natura care se trezește și tinerii însurăței. Suntem în câșlegi, iar șezătorile  desfășurate până la apucatul postului,  erau cadrul  potrivit, ideal pentru crearea unor legături ce înlesneau iubirea și   comportamentele magice,  premaritale. Pentru că responsabilitatea destinului și a vieții  revenea comunității,   balurile și șezătorile,  organizate în această perioadă,  aveau și acest rol de a încuraja  și susține căsătoriile,   alegerea unui partener  și înfiriparea primelor legături de dragoste,  fetele care rămâneau nelogodite, sau nemăritate erau  luate  în derâdere”, a conchis Roxana Man

Foto: www.muzeulreghin.ro