
- redactia
- 0 comentarii
- 1088 Vizualizări
Avocatul din Mureș care redefinește consultanța juridică. Georgiana Ioana Havrileț, la frontiera dintre tehnologie și drept
27 februarie 2025Într-o lume juridică aflată în continuă schimbare, tehnologia devine un aliat de nădejde pentru profesioniștii din domeniu. Georgiana Ioana Havrileț, fondatorul companiei GEORGIANA-IOANA HAVRILEȚ – CABINET DE AVOCAT și unul dintre cei mai renumiți avocați din județul Mureș, este un exemplu elocvent al modului în care expertiza juridică poate fi completată de soluții inovatoare pentru a oferi servicii de înaltă calitate.
„Avocatul poate fi ajutat de inteligența artificială, dar cu certitudine nu poate fi înlocuit de ea. Clienții caută servicii personalizate, adaptate nevoilor lor specifice. Consultanța juridică este un proces profund uman, bazat pe încredere și colaborare, iar acest lucru nu poate fi înlocuit de un algoritm”, explică avocat Georgiana Ioana Havrileț.
Cabinetul său oferă asistență atât în cauze penale, cât și în domeniul dreptului comercial și al energiei, având un portofoliu divers de clienți, de la funcționari publici la antreprenori și investitori importanți. Specializată în „criminalitatea gulerelor albe” și prevenția penală în afaceri, Georgiana Ioana Havrileț analizează riscurile juridice la care sunt expuse companiile și propune soluții concrete pentru evitarea acestora.
Georgiana Ioana Havrileț: Educație juridică în rândul tinerilor
Într-un peisaj legislativ marcat de imprevizibilitate și proceduri birocratice dificile, avocatul din Mureș subliniază importanța unui cadru legislativ stabil și a unei abordări mai flexibile din partea instituțiilor statului: „Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate, nu de reglementări schimbate peste noapte. Antreprenorii nu fug de lege, ci caută să o respecte în cel mai eficient mod posibil”.
În plus, Georgiana Ioana Havrileț militează pentru educația juridică în rândul tinerilor, fiind implicată în proiecte precum „FAST – Fii avocat în școala ta!”, unde avocații din România contribuie la creșterea gradului de conștientizare a drepturilor și obligațiilor cetățenești.
Prin expertiză, adaptabilitate și o viziune modernă asupra profesiei, Georgiana Ioana Havrileț demonstrează că avocatul viitorului nu este doar un specialist în drept, ci și un partener de încredere pentru clienți, capabil să îmbine tradiția juridică cu noile tehnologii.
Citește aici mai multe informații despre avocat Georgiana Ioana Havrileț – www.clubantreprenor.ro
(L.P.)
Sursa foto: clubantreprenor.ro
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu