FOTOREPORTAJ: Tenis de nivel mondial la ”Intaro Elite Cup W75” Târgu Mureș. Perechea Rosatello – Stojanovic, învingătoare la dublu Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 757 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Tenis de nivel mondial la ”Intaro Elite Cup W75” Târgu Mureș. Perechea Rosatello – Stojanovic, învingătoare la dublu

Perechea alcătuită din jucătoarele Camilla Rosatello (Italia) și Nina Stojanovic (Serbia) a învins sâmbătă, 15 martie, cuplul format din tenismenele Madeleine Brooks (Marea Britanie) și Justina Mikulskyte (Litualia), cu scorul de 7-6, 6-2, în finala probei de dublu a turneului ”Intaro Elite Cup W75” Târgu Mureș.

Competiția a fost cotată ca fiind al doilea mare turneu de tenis feminin indoor din România, a fost organizată în perioada 9-16 martie de CS Intaro Sport Târgu Mureș, iar meciurile s-au desfășurat în Sala Polivalentă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Spectacol și fair play

Învingătoarele turneului au avut următorul parcurs de succes: 7-6, 6-4 cu Mara Gae (România) – Briana Szabo (România) în turul 1, 6-3, 4-6, 10-2 cu Alevtina Ibragimova – Anita Wagner (Bosnia-Herțegovina) în sferturi de finală și 6-3, 7-5 cu Sophie Chang (SUA) – Rasheeda McAdoo (SUA) în semifinală.

Pentru victoria de la ”Intaro Elite Cup W75” Târgu Mureș, Camilla Rosatello (Italia) și Nina Stojanovic (Serbia) au fost răsplătite cu un cec în valoare de 3.344 de dolari, plus 75 de puncte în clasamentul WTA, iar învinsele din finală au primit un premiu în valoare de 1.672 de dolari, plus 49 de puncte în ierarhia WTA.

”A fost un turneu foarte reușit, de un nivel valoric foarte ridicat, cu o organizare foarte bună”, a afirmat Camilla Rosatello.

”Îi mulțumesc partenerei mele de pe teren și transmit felicitări tuturor sportivelor care au participat la competiție, dar și organizatorilor pentru efortul depus”, a transmis Nina Stojanovic.

Organizare impecabilă

La festivitatea de premiere a participat și trio-ul alcătuit din Mihai Robert Rozsa – avocat și fondator al Intaro Insurance Services, Marina Zanfir și Andrei Mlendea – directorul turneului, toți președinți ai CS Intaro Sport Târgu Mureș, club care a organizat turneul în condiții impecabile și care și-a propus obiectivul îndrăzneț pe termen mediu și lung de a revigora tenisul mureșean.

”Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la reușita acestui turneu”, a transmis Marina Zanfir voluntarilor, arbitrilor și oficialilor, precum și sportivelor, sponsorilor și partenerilor care au făcut din prima ediție a ”Intaro Elite Cup W75” Târgu Mureș o competiție de succes internațional.

”Aș dori și eu să le mulțumesc tuturor celor care au participat la acest turneu”, a afirmat apoi Mihai Robert Rozsa, care s-a declarat mândru că este târgumureșean și că a reușit să organizeze o competiție de top la Târgu Mureș.

La eveniment a participat și Gabriel Moraru, director general al Federației Române de Tenis, al cărui mesaj sintetic a fost de mulțumire și totodată de plăcută surprindere pentru condițiile excelente pe care sportivele, oficialii și spectatorii le-au avut pe întreaga durată a turneului ”Intaro Elite Cup W75” Târgu Mureș.

Text și foto: Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!