Activitate pentru promovarea integrității organizată de Serviciul Județean Anticorupție Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 321 Vizualizări

Activitate pentru promovarea integrității organizată de Serviciul Județean Anticorupție Mureș

În contextul campaniei Direcției Generale Anticorupție intitulată ”E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, ofițerii de prevenire din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Mureș au desfășurat vineri, 21 martie, o activitate de educație pentru promovarea integrității adresată cetățenilor aflați la sediul la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Mureș, în vederea eliberării pașapoartelor, activitate la care au participat 30 de persoane.

”Cu această ocazie, ofițerii de prevenire ai Serviciului Județean Anticorupție Mureș au prezentat informaţii referitoare la campania în cadrul căreia se desfășoară activitatea, competențele instituției noastre, atitudinea ce trebuie avută în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, precum și modalitățile de sesizare a faptelor de corupție. De asemenea, au fost distribuite materiale promoționale (flyere) ce conţin mesaje preventive anticorupție, fiind mediatizate atât linia telefonică gratuită – Call-Center anticorupție 0800.806.806, cât şi datele de contact ale Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureș, unde cetăţenii pot semnala faptele de corupţie săvârșite de lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne”, a informat Biroul de presă al Serviciului Județean Anticorupție Mureș.

Potrivit sursei citate, la nivelul județului Mureș, eventualele sesizări pot fi formulate la numărul de telefon al Serviciului Județean Anticorupție Mureș, 0256-202.354, la sediul serviciului din municipiul Târgu Mureș, strada Mihail Kogălniceanu nr. 14, și prin e-mail, la adresa mures.dga@mai.gov.ro.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!