
- redactia
- 0 comentarii
- 411 Vizualizări
Ciprian Dobre (PNL): Crin Antonescu, ”un președinte integrator și un președinte care să aducă ordine, nu haos”
22 martie 2025Singura candidatură pentru funcția de președinte al României ”care dă stabilitate țării” este cea a lui Crin Antonescu, candidatul Alianței Electorale ”România, Înainte!”, a declarat joi, 20 martie, cu prilejul unei conferințe de presă, deputatul Ciprian Dobre (foto), președintele Partidului Național Liberal (PNL) Mureș.
În opinia liderului PNL Mureș, alegătorii trebuie să învețe ceva ”foarte important din lecția pe care românii ne-au dat-o nouă, tuturor, în 24 noiembrie”, și anume că ”românii își doresc un președinte care să colaboreze cu Guvernul și să colaboreze cu Parlamentul.”
”Singurul candidat care are susținerea Coaliției de Guvernare este Crin Antonescu. Singurul candidat capabil să fie primit de orice administrație europeană și să facă față unei discuții despre interesele României la nivel internațional este Crin Antonescu. Orice altă variantă ar fi o vulnerabilizare a României. Cred, de asemenea, că trebuie subliniat, în ceea ce privește candidatura lui Crin Antonescu, că România azi are nevoie de un președinte puternic, de un președinte integrator și un președinte care să aducă ordine, nu haos”, a afirmat deputatul Ciprian Dobre.
Referindu-se tot la Crin Antonescu, președintele PNL Mureș a mai spus că acesta ”va genera ordine în statalitatea românească” și va fi ”un președinte puternic”.
- Etichete:
- ciprian dobre pnl mures crin antonescu
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu