Percheziții în Luduș și Sânger într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 974 Vizualizări

Percheziții în Luduș și Sânger într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor

Polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș au pus în aplicare sâmbătă, 22 martie, trei mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Luduș și a comunei Sânger, într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. 

”La un imobil au fost identificate cinci arme neletale, scurte, supuse autorizării – trei pistoale de zgomot, un pistol de tir sportiv și un pistol cu gaze, precum și mai multe diaboluri – muniție pentru arma de tir sportiv și o plasă de pescuit de tip vintir, toate deținute ilegal. Față de un bărbat de 47 de ani, din Luduș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și deținerea sau folosirea la pescuit, de către persoanele neautorizate, a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Poliției Orașului Luduș, Poliției Orașului Iernut, Poliției Orașului Sărmașu, Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!