
- redactia
- 0 comentarii
- 835 Vizualizări
FOTO – Poliția Română, 203 ani de tradiție. Copiii din Mureș, oaspeți de seamă la Ziua Porților Deschise
24 martie 2025Cu prilejul aniversării a 203 ani de la atestarea documentară a Poliției Române, sărbătorită anual pe 25 martie, polițiștii mureșeni au organizat luni, 24 martie, o serie de activități dedicate celor mici. Evenimentul, desfășurat sub egida „Zilei Porților Deschise”, a devenit deja o tradiție pentru polițiștii județului Mureș, oferind copiilor oportunitatea de a descoperi de aproape tainele profesiei de polițist.

Oaspeți de seamă la Inspectoratul de Poliție Județean Mureș
Alături de zecile de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, la eveniment au participat oficialități locale, reprezentanți ai Primăriei municipiului Târgu Mureș, precum și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, inspectorul-șef Paula Maria Dărăban. Totodată, în prima linie s-au aflat inspectorii-șefi din cadrul diferitelor birouri ale Poliției din județ.
„Anul acesta, Poliția Română împlinește 203 ani de tradiție și continuitate în slujba comunității, a cetățenilor. Ne onorează cu prezența la ceas aniversar reprezentanții instituțiilor colaboratoare din județul Mureș. Adresăm mulțumiri Inspectoratului Școlar Județean Mureș și Primăriei municipiului Târgu Mureș care au asigurat cadrul perfect pentru a ne putea deschide porțile spre dumneavoastră. De asemenea, mulțumim invitaților noștri speciali, elevii de la mai multe unități de învățământ din județul Mureș, dar și reprezentanților trusturilor de presă locale și naționale. Tuturor le adresăm mulțumiri pentru sprijinul oferit, astfel încât să ne îndeplinim atribuțiile cu devotament și împreună să reușim asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, inspector de poliție Alexandra Luca.




Spectacol interactiv pentru copii
Atmosfera festivă a fost întregită de discursul comisarului-șef de poliție Constantin Mihalache, șeful IPJ Mureș, care a subliniat importanța evenimentului. „Ne bucurăm astăzi că suntem împreună la Ziua Porților Deschise, cu ocazia Zilei Poliției Române serbată pe data de 25 martie. E o bucurie mare să vedem copiii alături de noi într-un număr atât de mare și sper și am convingerea că vă veți simți foarte bine împreună cu noi. Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și vă doresc tuturor o zi frumoasă. Bineînțeles, în încheiere, urez La mulți ani Poliției Române! La mulți ani polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș!”, a explicat comisarul-șef.


Demonstrații spectaculoase pentru micii vizitatori
Copiii prezenți la eveniment au avut parte de o serie de activități captivante. Aceștia au descoperit cum funcționează instrumentele utilizate de criminaliști pentru prelevarea probelor și amprentarea suspecților. Totodată, au avut ocazia să exploreze autospecialele și motocicletele poliției rutiere, beneficiind de informații esențiale despre siguranța în trafic.
Un alt punct de atracție a fost prezentarea echipamentului folosit de polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale, unde cei mici au aflat despre rolul acestei unități și cazurile în care intervin. Mai mult, copiii au făcut cunoștință cu doi dintre câinii polițiști, care au devenit rapid vedetele zilei.




Lecții despre siguranță și tehnici speciale
Comisar-șef Gabriela Pâncă, șefa Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, a coordonat demonstrațiile polițiștilor din cadrul Forțelor Speciale și ai echipei de dresaj canin, oferind explicații detaliate despre pregătirea câinilor polițiști.

Printre cele mai apreciate momente s-au numărat exercițiile demonstrative de dresaj, intervențiile rapide ale luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și prezentarea autolaboratorului criminalistic mobil. Acesta este dotat cu tehnologie de ultimă generație pentru cercetarea la fața locului, utilizând echipamente foto-video digitale și truse specializate pentru identificarea urmelor infracționale.




Nu au lipsit nici activitățile educative privind siguranța rutieră, iar micii participanți au avut ocazia să experimenteze „ochelarii de droguri”, care simulează efectele consumului de substanțe interzise.
Evenimentul „Ziua Porților Deschise” s-a dovedit încă o dată un succes, consolidând relația dintre poliție și comunitate, și oferind copiilor o perspectivă autentică asupra muncii de polițist.
Text & foto/video: Lorena PINTILIE & Diana CĂRBUREAN
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu