
- redactia
- 0 comentarii
- 503 Vizualizări
Acțiune de măsurare gratuită a tensiunii arteriale, la Târgu Mureș
26 martie 2025Societatea Română de Hipertensiune marchează, în 27 martie, la Târgu Mureș, Ziua Mondială a Aderenței la Tratament.
De la ora 10.00, în Piața Teatrului din Târgu Mureș, Prof. Univ. Dr. Theodora Benedek (foto), președintele Societății Române de Hipertensiune, și un grup de medici cardiologi din conducerea Societății Române de Hipertensiune vor participa la o acțiune de măsurare gratuită a tensiunii arteriale, în care mureșenii sunt invitați să scrie pe un post-it un moment din viață pe care nu vor să-l rateze – de la o aniversare în familie, până la o călătorie sau vis personal.
”Zidul Momentelor Viitoare” își propune să reamintească fiecăruia cât de importante sunt alegerile de azi, pentru sănătatea de mâine. Campania include și o serie de clipuri scurte (reels), în care mureșenii vorbesc despre momentele din viață pe care vor să le protejeze. Acestea vor fi publicate online cu hashtag-ul #NuRataNiciunMoment”, au informat organizatorii evenimentului.
Punctul central al zilei de 27 martie este o transmisiune live, interactivă, de la ora 19.00, pe rețeaua de socializare Facebook, cu Prof. Dr. Theodora Benedek, care va răspunde în direct întrebărilor adresate legate de tratamente, tensiune arterială, stil de viață și prevenție. Sesiunea va fi transmisă pe paginile https://www.facebook.com/societatearomanahipertensiune și https://www.facebook.com/TheodoraBenedek.
”Sub mesajul „Nu rata momentele care contează. Inima ta mai are multe de trăit”, campania își propune să aducă în prim-plan impactul real pe care îl are respectarea tratamentului medical asupra sănătății și calității vieții”, a mai informat aceeași sursă.
Raportul Organizației Mondiale a Sănătății din anul 2023 arată că hiperteniunea arterială, ucigașul tăcut, este responsabilă pentru peste 10 milioane de decese anual, la nivel mondial.
”În România, 6,6 milioane de adulți au hipertensiune arterială, iar aceasta reprezintă 11% din cauzele tratabile de mortalitate. Se estimează că circa 10% din totalul respitalizărilor la pacienții hipertensivi se datorează non-aderenței la tratament, iar studiile arată că pacienții care nu își iau medicația în mod continuu au o mortalitate cu 21% mai mare pe termen lung. În anul 2025, 27 martie a fost declarată Ziua Mondială a Aderenței la Tratament. Societatea Română de Hipertensiune va marca această dată printr-o serie de manifestări menite să sensibilizeze publicul larg asupra importanței aderenței la tratamentul antihipertensiv”, au mai informat reprezentanții Societății Române de Hipertensiune.
(Redacția)
- Etichete:
- theodora benedek hipertensiune
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu