CL Ungheni. Buget adoptat, peste 35 de milioane de lei pentru dezvoltare. Prioritate pentru primarul Victor Prodan: „Să aducem cât mai multe familii tinere în orașul nostru”  Administratie
  • Valentin Covaciu
  • 0 comentarii
  • 1512 Vizualizări

CL Ungheni. Buget adoptat, peste 35 de milioane de lei pentru dezvoltare. Prioritate pentru primarul Victor Prodan: „Să aducem cât mai multe familii tinere în orașul nostru” 

Consilierii locali din Ungheni s-a întrunit în ședință ordinară marți, 25 martie, de la ora 16:00. Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat 6 proiecte de hotărâre, cel mai important fiind cel privind aprobarea bugetului local al orașului Ungheni pe anul 2025. Au fost adoptate toate proiectele de pe ordinea de zi.

Creștere cu peste 20% a bugetului

Potrivit textului proiectului de HCL, pentru anul 2025, în bugetul orașului Ungheni sunt prevăzute „venituri în sumă de 57.396.000 de lei” și „cheltuieli în sumă de 62.028.000 de lei”. Pentru funcționare este alocată suma de 25,89 milioane de lei, iar pentru dezvoltare: aproximativ 35,5 milioane de lei. Diferența dintre venituri și cheltuieli este finanțată din „excedentul anilor precedenți”, conform Articolului 4.

În anul 2024, bugetul orașului Ungheni s-a ridicat la suma de 49,68 de milioane de lei, pe partea de cheltuieli. Anul acesta, pe partea de cheltuieli a fost alocată o sumă mai mare cu 11,6 milioane de lei decât cea alocată în 2024.

Secțiunea dezvoltare: 17,3 milioane de lei prin Programul „Anghel Saligny”

Lucrările și investițiile bugetate în cadrul Secțiunii de dezvoltare, din bugetul orașului Ungheni, au următoarele surse de finanțare: vărsăminte din secțiune de funcționare (fonduri proprii): 2,16 milioane de lei; Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL): 5,37 milioane de lei; Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”: 17,3 milioane de lei; PNRR (fonduri nerambursabile): 2,5 milioane de lei; și PNRR (împrumuturi): 3,43 milioane de lei, conform informațiilor prezentate în Anexa 3, a bugetului local pe anul 2025.

Cele mai mari sume pentru canalizare, străzi și cămine culturale

Tot în Anexa 3, parte componentă a bugetului local al orașului Ungheni, sumele sunt detaliate pe capitole. Cele mai importante sume regăsindu-se, la capitolul VI, în total 14,27 milioane de lei, din care 13.131.000 de lei pentru „Străzi” și 1.144.000 de lei pentru „Drumuri și poduri”. 

Pentru Capitolul V – Canalizarea și tratarea apelor reziduale este alocată o sumă de 10,93 milioane de lei, iar pentru Cămine Culturale (Cap. III): 5,32 milioane de lei.  Este vorba despre căminele culturale din Ungheni și Vidrasău.

„Noi am avut în vedere foarte multe investiții în acest buget. Am continuat și am cuprins sumele de bani necesare pentru continuarea proiectelor care sunt în derulare de anul trecut. Mă refer la asfaltările pe care le avem în derulare, cele 25 de străzi, avem extinderi de canalizare. Avem chiar și străzi unde schimbăm conductele de apă”, a declarat, după ședința Consiliului Local, Victor Prodan, primarul orașului Ungheni. 

„Nu am asfaltat un metru de stradă până nu am schimbat până nu am schimbat conductele de apă, ca să putem pune hidranți”, a adăugat primarul. Acesta a explicat că a fost necesară schimbarea conductelor cu unele cu diametru mai mare, FI 110, pentru a permite montarea hidranților.

„Consider că este un buget echilibrat care acoperă necesitățile minimale ale orașului nostru și ale satelor aparținătoare și am ținut cont de doleanțele fiecărei comunități în parte”, a mai declarat Victor Prodan. 

„Dacă bunul Dumnezeu ne va ajuta, canalizarea, anul acesta, va funcționa pe toate localitățile. Vrem ca până la sfârșitul anului să dăm drumul, efectiv la toată canalizarea, pentru că avem câteva sate în care nu funcționează canalizarea”, a precizat Victor Prodan, primarul orașului Ungheni.

Investiții din fonduri locale

În Anexa 2B sunt cuprinse investițiile cu finanțare de la bugetul local. Sunt prevăzute fonduri (200.000 de lei) pentru achiziția a 2 microbuze școlare și aproape 1,6 milioane de lei pentru dotarea școlilor. 

200.000 de lei sunt alocați pentru un sistem de supraveghere video, în timp ce 655.000 de lei sunt alocați pentru realizarea de documentații necesare proiectului de modernizare a Școlii Gimnaziale „Emil Drăgan” din Ungheni și proiectului „Construire grădiniță cu program prelungit și creșă în orașul Ungheni”. 

„Va fi prioritar pentru noi să aducem cât mai multe familii tinere”

„Întotdeauna am fost preocupat ca noi să asigurăm toate utilitățile, aici mă refer la apă, la canalizare, la gaz și la curent. Acestea sunt prioritățile noastre și după aceea vin străzile, asfaltul. Consider că asta trebuie să facem, noi ca administrație, în așa fel încât să putem să asigurăm utilitățile pentru fiecare familie tânără care se mută în orașul nostru. Cred că este de datoria noastră. Și conform strategiei de dezvoltare, pe care am aprobat-o astăzi, va fi prioritar pentru noi să aducem cât mai multe familii tinere în orașul nostru”, a mai declarat primarul Victor Prodan. Acesta și-a mai exprimat speranța ca de anul următor să demareze construcția unei noi creșe și grădinițe cu program prelungit în Ungheni.

Proiectele de pe ordinea de zi a CL Ungheni, din 25 martie

(1) Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului local de măsuri privind incluziunea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome. 

(2) Proiect de hotărâre privind avizarea Documentaţiei de delegare temporară – până la finalizarea procedurii de atribuire prin licitaţie deschisă, a gestiunii activităţilor de tratare mecano-biologică a deşeurilor reziduale, inclusive transportul deşeurilor stabilizate biologic şi al deşeurilor reziduale care nu mai pot fi valorificate la DDN Sânpaul şi al deşeurilor reziduale valorificate energetic la instalaţiile de valorificare energetică, prin exploatarea Staţiei de Tratare Mecanică şi Biologică Sânpaul din judeţul Mureş.

(3) Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor anuale de execuţie ale bugetelor unităţii administrative teritoriale ale Oraşului Ungheni pentru anul financiar 2024.

(4) Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării şi actualizării Strategiei de dezvoltare locală 2021 – 2027 a oraşului Ungheni – Orizont 2030.

(5) Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local al oraşului Ungheni pe anul 2025.

(6) Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului oraşului Ungheni şi al serviciilor publice de interes.

Consilierii locali din Ungheni: 

Florian Daniel Radu (PNL), Alexandru Boer (PNL), Maria Boar (PNL), Pompiliu Cojoc (PNL), Viorel Sămărghițan (PNL), Constantin Cornel Gulacsi (PNL), Ioan Bogdan Dragoș (PNL), Lidia Ursu (PNL), Florin Culcear (PSD), Paul Sorin Covrig (PSD), Adelina Pop (PMP), Dorin Mircea Moldovan (PMP), Ozsvath Laszlo (UDMR), Ștefan Făgăraș (AUR) și Anamaria Mădălina Răduț (PRM). 14 dintre consilieri au fost prezenți la ședința CL Ungheni din 25 martie 2025, fiind absentă doar reprezentanta PRM.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!