
- redactia
- 0 comentarii
- 479 Vizualizări
Primăria Reghin a recepţionat lucrările la Cinematograful Patria
26 martie 2025Primarul municipiului Reghin, Mark Endre, a anunţat, miercuri, recepţia lucrărilor de extindere, modernizare şi dotare cu aparatură ultramodernă a Cinematografului Patria, o investiţie de peste 20,2 milioane de lei, derulată prin Compania Naţională de Investiţii, după ce această clădire a fost abandonată timp de 20 de ani, ajungând în stadiul de ruină.
„Cinematograful Patria a fost recepţionat. Autorizarea, în conformitate cu cerinţele legale şi administrative pentru deschiderea oficială, este în curs de desfăşurare”, a arătat Mark Endre, pe Facebook.
Primarul a semnat, în data de 7 ianuarie 2021, acordul de grant pentru obiectivul de investiţii reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Cinematografului Patria, unicul din municipiul Reghin, oraş care are aproape 30.000 de locuitori.
„Clădirea cinematografului a fost extinsă şi modernizată astfel încât circuitul funcţional să asigure o mai bună utilizare a spaţiului existent, fiind recompartimentată prin crearea unor noi spaţii necesare desfăşurării activităţilor culturale în condiţii sporite de confort şi siguranţă în exploatare, cu asigurare a accesului persoanelor cu dizabilităţi. Prin această investiţie, cinematograful a devenit un spaţiu multifuncţional, în care vor putea avea loc atât proiecţii de filme, cât şi alte activităţi culturale. Extinderea clădirii s-a realizat prin crearea unor spaţii suplimentare pentru workshopuri sau repetiţii destinate pregătirii unor spectacole, activităţi culturale, a acelor activităţi care poate necesită o pregătire mai specifică şi îndelungată”, a precizat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reghin, Imola Grama-Vajda.
Pe lângă refacerea sistemului de încălzire, în Cinematograful Patria au mai fost amenajate o mini-bibliotecă, o sală de lectură, o sală de teatru, sală de expoziţii, de conferinţe, o sală de cinema 3D, o sală pentru workshopuri, club, foaier, vestiare, spaţii tehnice, spaţii administrative, birouri, arhivă şi altele. Clădirea a fost dotată cu echipamente de ultimă generaţie, inclusiv cu un sistem de sonorizare performant.
- Etichete:
- Cinematograful Patria
- mureș
- reghin
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu