
- redactia
- 0 comentarii
- 391 Vizualizări
Sportivii mureșeni, performanță la Campionatul European de Jiu Jitsu din Cipru
26 martie 2025În perioada 20 – 24 martie 2025, orașul Larnaca din Cipru a găzduit două evenimente majore în lumea Jiu Jitsu-ului european: Cupa Europeană destinată sportivilor U14 și Campionatul European dedicat categoriilor U16 – U18. La aceste competiții de anvergură au participat aproximativ 900 de sportivi din 29 de țări. La competiție a participat și Clubul Sportiv Ronin Training Academy care a fost reprezentat de opt sportivi, toți componenți ai Lotului Național de Jiu Jitsu al României, specializați în proba ne-waza, sub îndrumarea antrenorului Oros Jozsef.
O performanță deosebită a fost obținută de Darius Andrei Balint, care a reușit să urce pe podium, câștigând patru medalii de bronz. Această reușită este rodul muncii și dedicării sale, iar drumul său în performanță sportivă este abia la început. Deși ceilalți sportivi ai clubului nu au reușit să urce pe podium, au avut prestații remarcabile în fața unor adversari redutabili. Este vorba despre sportivii: Matei Moisii, Filep Bence, Pamfil Rațiu, Robert Ravasz, Denisa Balint, Răzvan Bogza și Alex Maier.
„România încheie acest Campionat European cu locul I în clasamentul pe națiuni. Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute! Felicitări și respect, indiferet dacă ați urcat sau nu pe podium. Datorită muncii și sacrificiilor voastre, ați reușit să ajungeți până aici. Sunteți campionii noștri. Continuați să vă antrenați ca să vă atingeți visele! Mulțumim părinților, colegilor de antrenament și tuturor celor care ne susțin necondiționat”, se precizează pe pagina de Facebook a clubului sportiv.

(D.C.)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu