
- redactia
- 0 comentarii
- 827 Vizualizări
Sesiune specială a examenului de Bacalaureat
29 martie 2025Inspectorul școlar general al județului Mureș, prof. Paula-Maria Dărăban (foto), a anunțat vineri, 28 martie, prin intermediul unui comunicat de presă, noutăți referitoare la sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat 2025.
Potrivit informațiilor furnizate de către prof. Paula-Maria Dărăban, Ministerul Educației și Cercetării organizează în fiecare an școlar o sesiune specială de Bacalaureat pentru elevii din clasele a XII-a și a XIII-a, participanți la loturile olimpice și la competifiile sportive și artistice internaționale, care se desfășoară în perioada sesiunii normale de Bacalaureat.
”Calendarul sesiunii speciale se aprobă prin Ordin al Ministrului Educației și Cercetării. În acest sens a fast aprobată organizarea sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat în perioada 19 mai – 6 iunie 2025, conform Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 3577/2025. Menționăm faptul că Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3577/2025 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2025 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat – sesiunea iunie 2025 și/sau pentru absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 251/21 martie 2025 și este postat pe website-ul Ministerul Educației și Cercetării – secțiunea Învățământ preuniversitar – Bacalaureat”, a precizat inspectorul școlar general al județului Mureș.
În același document făcut public pe pagina web a Inspectoratului Școlar Județean Mureș, www.edums.ro, se mai menționează că ”după definitivarea listelor prevăzute la articolul 3 din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3 577/2025 se vor transmite precizări privind înscrierea elevilor la sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat 2025, precum și informații referitoare la organizarea și desfășurarea acesteia.”
Alex TOTH
- Etichete:
- bacalaureat mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu