
- redactia
- 0 comentarii
- 478 Vizualizări
Buget favorabil investițiilor la Suseni
30 martie 2025Aleșii locali ai comunei Suseni au aprobat la începutul acestei săptămâni bugetul comunei pentru anul 2025. Potrivit primarului Mihai Morar, prioritar pentru acest an sunt proiectele începute, precum și investițiile ce urmează a fi derulate la nivelul comunei în acest an , suma alocata pentru investiții fiind de 23.941.000 lei.
„Luni, 24 martie a avut loc ședința de consiliu local în care am aprobat bugetul pentru acest an. Datorita consultărilor cu cetățenii si colaborării foarte bune cu colegii din consiliul local ședința s-a desfășurat extrem de constructiv, practic am așezat banii acolo unde trebuie. Am alocat bani pentru proiectele care au fost începute anul trecut și care trebuiesc continuate. Avem proiectul de asfaltare infrastructură rutieră, asfaltări de străzi laterale, reabilitarea termică a cladirii Primprie. De asemenea, săptămâna trecută am intrat in posesia autorizașiei de construire pentru proiectul „Înființare rețea canalizare menajeră în localitatea Luieriu. Tot la Luieriu avem un proiect de construire a două pasarele rutiere și un pod în zona numită ,,între hotare, și un proiect de extindere rețea canalizare si apa menajeră în zonele în care aceste servicii încă nu exista. La acestea se adaugă proiecte noi, piste pentru biciclete, reabilitare energetică la școala din Luieriu, amenajare loc de agrement la lacul din zona fabricii de cărămidă, înființare parcare îm curtea căminului cultural Suseni, parcare, loc de joacă și promenadă în curtea Grădiniței Susen, construire scenă fixă pentru diferite evenimente lângă terenul de fotbal din Suseni. Nu în ultimul rând, vom continua cu iluminatul public stradal, vom trece la etapa a doua, proiect depus încă de anul trecut”, ne-a declarat Mihai Morar, primarul comunei Suseni.
Calendarul lucrărilor
„Ca și calendar al lucrărilor, vom începe cu lucrările de asfaltare a străzilor laterale din Suseni și reabilitarea termicp a clădirii Primarie. De asemenea, vpm începe lucrările la canalizare, în condițiile în care am primit autorizație de construire la extinderea sistemului de canalizare în satul Luieriu. Urmează să intrăm în faza de licitație și să dăm drumul la lucrări. Tot în perioada următoare vom începe și construirea celor două pasarele și a podului din Luieriu. La proiectul de asfaltare, e vorba de 6,7 kilometri de asfalt pe străzile laterale. Tot la capitolul priorități, dorim să amenajăm în localitatea Suseni un miniparc fotovoltaic prin care care să susținem iluminatul stradal, consumul de curent de la pompele de apă, camerele video, stațiile de canalizare, la grădinițe, școli, cămine culturale. Urmează să găsim o locație care să deservească acestă investiție”, a subliniat primarul comunei Suseni.
Alin ZAHARIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu