
- redactia
- 0 comentarii
- 412 Vizualizări
Prioritățile comunei Gornești, în atenția primarului Kolcsár Gyula
30 martie 2025Bugetul comunei Gornești pe anul 2025 a fost adoptat în cadrul ședinței Consiliului Local Gornești de vineri, 28 martie. Despre proiectele de dezvoltare din prisma acestui buget ne-a vorbit Kolcsár Gyula, primarul comunei Gornești.
Reporter: Cum se prezintă bugetul pentru 2025 pentru comuna Gornești?
Kolcsár Gyula: Din păcate, indicatorii tehnico-economici nu ne încântă deloc. Spunem acest lucru din prisma faptului că avem o sumedenie de proiecte pe fonduri europene care din anumite motive obiective sunt rămase în urmă și atunci bineînțeles toate se resfrâng asupra noastră acum într-un timp relativ scurt, în condițiile în care până prin septembrie trebuie închise toate. Din păcate, suntem foarte limitați în ceea ce privește partea financiară. Este un efort foarte mare anul acesta și trebuie să analizăm minuțios lucrurile, încât să putem supraviețui.
Rep.: Ce veți face?
K.G.: Ne gândim foarte serios să renunțăm la unul din proiecte. Regula acestor proiect pe AFIR și pe LEADER are la bazăprefinanțarea. Noi ca și beneficiari, prima dată trebuie să plătim constructorul, după care depunem spre plată și partea eligibilă va fi returnată de către AFIR. Problemele noastre sunt cu plățile pentru că bugetul nu ne permite acest lucru. Toate cele trei proiecte se cam îngrămădesc și nu știu dacă reîntoarcerea banilor va fi într-un ritm foarte ridicat și atunci riscăm să ne blocăm. O să analizăm foarte fericit situația. Pe toate cele trei trebuie să le închidem și atunci probabil că o să renunțăm la unul care este la fază mai incipientă și atunci închidem celelalte două. O să avem o analiză riguroasă împreună cu dirigintele de șantier, cu constructorul, cu firma de consultanță respectiv cu departamentul de contabilitate de la Primărie să vedem ce putem face pentru a rezolva aceste probleme.
Rep.: Care sunt cele trei proiecte?
K.G.: Este vorba de Căminul Cultural din Periș, Căminul Cultural din Petrilaca, respectiv Dispensarul uman din Periș. Aici nu este vorba de vreo reabilitare, ci de o extindere a clădirii. A fost proiectat deasupra dispensarului un fel de centru de zi pentru persoanele vârstnice. Va fi un fel de club al vârstnicilor unde vor putea să se întâlnească, să socializeze. În perspectivă dorim să rezolvăm și partea de alimentație cu o firmă de catering, în special pentru cei care sunt singuri.
Rep.: Ce alte proiecte aveți pe agenda anului 2025?
K.G.: Am mai depus pe funduri europene, mai precis pe Programul Operațional Regional un proiect pentru modernizarea Școlii Gimnaziale „Teleki Domokos” din Gornești. Cei de la ADR Centru au fost la fața locului să vadă dacă tot ceea ce am depus noi este în regulă și acum așteptăm verdictul, dacă vom fi finanțați sau nu. Vom merge în continuare și cu acest proiect, chiar dacă bugetul pe acest an după cum am spus se anunță a fi destul de șubred.
Rep.: Cum explicați intensitatea arderilor de mirișiti necontrolate din ultima vreme?
K.G.: În legătură cu fermierii, am început deja cu ajutorul acordat pentru dosarul necesar la depunerea cererilor de plată pentru subvențiile aferente terenurilor agricole. Aici lucrurile merg destul de bine, doar că trebuie să menționez un aspect. Nu vă spun aici o noutate, se știe foarte bine, avem o problemă extrem de mare cu aceste arderi ale miriștilor. Din păcate, oamenii nu vor să înțeleagă că este un lucru în detrimentul lor, al biosferei, al totalității organismelor vii din sol. Înțelegem că este mai ușor să apelezi la astfel de metode de a curăța terenurile în detrimentul muncii fizice, dar pentru mediu, și nu numai, este foarte dăunător. Nu mai vorbim de faptul că pot apărea tragedii. Pe lângă acest fapt este foarte costisitor din toate punctele de vedere. În primul rând pompierilor, nouă, care avem aceste grupări voluntare pentru situații de urgență. În momentul în care este o primăvară secetoasă întotdeauna apar aceste probleme. Cum ați văzut anul trecut, a fost o primăvara ploioasă și nu au fost probleme. Datorită secetei acute apa tot scade. Deci din start avem probleme mari. La Periș nu-mi amintesc să fi existat astfel de probleme primăvara, în condițiile în care pe aici trece Mureșul. Ce să mai vorbim de localități mai îndepărate față de un curs de apă. O să avem probleme după cum văd eu cu apa, nu numai la nivelul Gorneștiului, ci la nivel național și european. Tot legat de apă, avem un proiect de extindere a rețelei de apă potabilă și canalizare în satele Petrilaca de Mureș și Teleac. Proiectul este în achiziție publică, iar lucrările trebuie terminate până în septembrie anul viitor. Sperăm să rezolvăm și acest proiect. Este o condiție vitală în ziua de azi să ai apă potabilă în preajma ta, în case, în gospodărie și așa mai departe.
A consemnat Alin ZAHARUE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu