
- redactia
- 0 comentarii
- 534 Vizualizări
Conferință despre Serviciul de Probațiune, la Universitatea ”Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș
2 aprilie 2025În data de 27 martie, la sediul Universității ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș a avut loc evenimentul ”Drumul către probațiune: o introducere teoretică în profesia de consilier”.
La eveniment au participat cadre didactice ale Facultăților de Psihologie și Drept, respectiv decanul Facultății de Psihologie, lector univ. dr. Andrei Cotruș și asistent univ. dr. Raluca Ioana Hurubă, precum și peste 65 de studenți ai celor două facultăți.
”Scopul întâlnirii a fost acela de a familiariza studenții cu privire la sistemul și activitatea de probațiune și a le prezenta acestora oportunitățile de efectuare a unor stagii de practică, voluntariat și angajare în cadrul Serviciului de Probațiune Mureș. Reprezentanții Serviciului de Probațiune Mureș, șeful serviciului, Ovidiu Savu, consilierul de probațiune Monica Adriana Dunca și consilierul de probațiune Larisa Diana Andruș au abordat teme care au vizat: prezentarea generală a activității de probațiune, respectiv activitatea de întocmire a referatelor și rapoartelor de evaluare, activitatea de supraveghere, munca neremunerată în folosul comunității, măsurile educative neprivative de libertate, programele de reintegrare socială, precum și unele date statistice relevante”, au informat reprezentanții Serviciului de Probațiune Mureș.
În timpul dialogului, unii dintre studenți și-au manifestat intenția de a desfășura voluntariat în cadrul Serviciului de Probațiune Mureș.
”Discuțiile au rămas deschise și în privința posibilității încheierii în viitor a unui protocol de colaborare între cele două instituții, astfel încât pe viitor să continue astfel de întâlniri de lucru la care să fie abordate teme de interes pentru studenți, printre care s-ar putea afla și viitori consilieri de probațiune”, a mai informat aceeași sursă.
(Redacția)
- Etichete:
- probatiune mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu