
- redactia
- 0 comentarii
- 395 Vizualizări
„Stația de energie“, aproape de o jumătate de milion de utilizatori
5 aprilie 2025”Stația de energie“, platforma educativă online a E.ON, se apropie de o jumătate de milion de utilizatori, au anunțat, recent, reprezentanții companiei E.ON Energie România.
”Comunitatea ”Stația de energie” de pe website-ul eon.ro se apropie de o jumătate de milion de utilizatori, în numai doi ani de la lansarea acestei platforme educative al cărei scop este familiarizarea consumatorilor de electricitate și gaz cu universul energiei, astfel încât să se poată orienta corect și să ia cele mai potrivite decizii, în concordanță cu nevoile lor. Anul trecut, numărul utilizatorilor a ajuns la aproape 277.000, în creștere cu 44% față de anul precedent, numărul total al utilizatorilor de la momentul lansării platformei până la finalul anului 2024 fiind de peste 462.000. Pe platforma online se găsesc teme legate de consum, prețuri, energie și soluții pentru eficiență energetică, printr-o serie de articole scrise de lideri de opinie sau specialiști în diverse domenii care au abordat sustenabilitatea și eficiența energetică într-un limbaj simplu și accesibil”, au informat reprezentanții companiei.
Într-un top 10 al celor mai citite articole în 2024, pe prima poziție se află plata facturii de gaz în kWh, deși contorul măsoară consumul în metri cubi, urmat de neplata la timp a facturii de gaz și costurile încălzirii cu pompa de căldură. Pe poziția patru a subiectelor de interes găsim informațiile despre indexul contorului, iar pe poziția cinci cardurile de energie. Subiectul pompelor de căldură revine în top sub diferite forme și la pozițiile șase (ce sunt și cum te ajută să economisești bani) și zece (cât costă și dacă merită achiziția). Subvențiile prin Casa Verde, igienizarea aparatelor de aer condiționat și panourile fotovoltaice necesare unei case sunt alte trei subiecte în top 10.
În luna iulie a anului trecut a fost lansat E.ON Talks, un podcast în care experții din cadrul companiei E.ON Energie România răspund întrebărilor venite din partea consumatorilor. Cel mai vizionat episod, din cele șase realizate până acum, este cel dedicat centralelor termice.
(Redacția)
- Etichete:
- statia de energie eon
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu