Buget record pentru investiții, la Sărmașu Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 753 Vizualizări

Buget record pentru investiții, la Sărmașu

Aleșii locali ai orașului Sărmașu au aprobat, cu unanimitate de voturi, într-o ședință ordinară de lucru care a avut loc în data de 26 martie, bugetul unității administrativ-teritoriale Sărmașu pe anul 2025.

Bugetul adoptat de Consiliul Local Sărmașu pentru acest an este în sumă totală de 117.646.000 de lei la categoria ”Venituri”, respectiv în sumă totală de 122.214.000 de lei la categoria ”Cheltuieli”.

”Deficitul de 4.568.000 de lei se acoperă din excedentul anului 2023, excedent pe care noi l-am repartizat într-o Hotărâre de Consiliu, numărul 2, în 10 ianuarie 2025, în sumă de 4.214.000 de lei, rămânând o diferență de 354.000 de lei pe care o repartizăm pentru acoperirea deficitului prin articolul 1 din prezenta Hotărâre de Consiliu. Vă amintiți, am discutat atunci, că a rămas o sumă din excedentul anului trecut pe care nu am repartizat-o la monetul respectiv, urmând ca la acest buget să o repartizăm. Deci deficitul este acoperit din excedentul anului 2023 și 2024”, a spus, înainte de vot, ec. Valer Botezan, primarul orașului Sărmașu.

În aceeași ședință, ec. Valer Botezan a informat Consiliul Local Sărmașu că suma aprobată pentru ”Venituri” în acest an ”este cu 51% mai mare față de prevederile bugetare din 2024.”

”Această creștere se datorează proiectelor și finanțărilor prin PNRR. Dacă în anii trecuți aveam suma la Venituri prin proiecte finanțate din fonduri europene, pentru că acele proiecte deja au fost finalizate, între timp am pregătit proiecte pe PNRR care deja se află în derulare. Din total venituri de 117.646.000 de lei, 64,2% reprezintă veniturile care vor veni din PNRR, respectiv 75.414.000 de lei. De asemenea, o mare parte a veniturilor sunt venituri pentru proiectele guvernamentale, este vorba de 15,8%, 12.169.000 de lei pentru proiectele pe ”Anghel Saligny”, modernizare stație de epurare și drumul de legătură cu județul Cluj, prin AFM 5,2%, adică 6.160.000 – eficientizare iluminat public pe două proiecte, deja lucrarea, ați văzut cu toții, este începută, și de asemenea avem 4,4% fonduri europene prin Programul Regional Centru, proiecte etapizate, respectiv Casa de Cultură și Centru recreativ, 5.186.000 de lei. 11,5% reprezintă veniturile proprii, 13.531.000 de lei, și 5.006.000 lei, 4,3% reprezintă subvenții și alocări din TVA pentru deconcentrate, asistență socială, indemnizații, ajutoare de încălzire”, a precizat primarul orașului Sărmașu.

Totodată, ec. Valer Botezan a mai arătat că în acest an bugetul de cheltuieli al Primăriei Orașului Sărmașu are următoarea structură: 86,4% pentru secțiunea de ”Dezvoltare” și 13,6% pentru secțiunea de ”Funcționare”.

”Anul trecut am avut 64% din total cheltuieli, anul acesta avem 86,4% pentru Dezvoltare”, a subliniat primarul orașului Sărmașu.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!