
- redactia
- 0 comentarii
- 2789 Vizualizări
FOTO: Magazinul caritabil ”Charity Shop” redeschis la Târgu Mureș
6 aprilie 2025Asociația Divers anunță cu bucurie redeschiderea magazinului caritabil ”Charity Shop”, un proiect cu impact dublu: ecologic și social. Reamenajat cu sprijinul unei echipe de voluntari pasionați, magazinul caritabil își redeschide porțile într-o formă nouă, modernă, dar fidelă valorilor de bază – reducerea risipei prin reutilizare și susținerea educației pentru copiii din medii vulnerabile.
”Charity Shop” promovează un model sustenabil de consum: în loc ca obiectele să ajungă la gunoi, ele sunt donate, revalorificate și puse la dispoziția comunității la prețuri simbolice.
”Îmbrăcămintea, încălțămintea, cărțile, jucăriile și accesoriile donate de către membri comunității mureșene pot fi achiziționate într-un mod demn și accesibil, iar contribuțiile financiare sunt voluntare, prin intermediul unei cutii de donații amplasate la ieșire. Toate fondurile colectate sprijină funcționarea Centrului Comunitar ”Orizont”, în cadrul căruia Asociația Divers organizează activități educaționale, de dezvoltare personală și de sprijin emoțional pentru copii care trăiesc în condiții extreme de dificile la mmarginea orașului. Astfel, fiecare obiect achiziționat contribuie la construirea unui viitor mai echitabil, în care educația devine un drept real, nu un privilegiu”, au informat reprezerntanții Asociației Divers, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, relansarea magazinului caritabil a fost posibilă datorită implicării unui grup dedicat de voluntari, prieteni ai inițiativei, care au renovat spațiul folosind materiale reciclate și soluții sustenabile. ”Mai mult, aceștia s-au angajat să rămână alături de echipa ”Charity Shop” pe termen lung, oferind expertiză în design interior, styling vestimentar și marketing social. Dând o nouă viață obiectelor, dar și speranță copiilor ”Charity Shop” este locul în care reutilizarea întâlnește generozitatea, iar cumpărăturile devin un gest de susținere pentru educație și incluziune. Invităm comunitatea locală să viziteze ”Charity Shop” în strada Revoluției nr. 6, vis a vis cu Liceul de Artă”, au mai informat reprezentanții Asociației Divers.




(Redacția)
- Etichete:
- charity shop divers mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu