Stațiunea Sovata, Destinația Anului 2025 Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1724 Vizualizări

Stațiunea Sovata, Destinația Anului 2025

Stațiunea mureșeană Sovata a fost declarată câștigătoarea competiției Destinația Anului la Categoria „Stațiuni balneo-climaterice”, în cadrul Galei Destinația Anului 2025, eveniment găzduit marți, 9 aprilie, de Sala ”Thalia” a Filarmonicii din Sibiu. Pe locurile 2 și 3 ale aceleiași secțiuni s-au situat stațiunile balneo-climaterice Băile Felix (județul Bihor) și Vatra Dornei (județul Suceava).

Experiențe sustenabile

Competiția dedicată promovării turismului din România a fost organizată de Institutul pentru Orașe Vizionare, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România, Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România, RoBoost Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România, Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești.

Potrivit organizatorilor, ediția din 2025 a adus în finală 76 de destinații turistice, încadrate în șase categorii, selectate în urma unui proces riguros de nominalizare. Evaluarea s-a realizat printr-un sistem complex, care a combinat votul publicului, analiza unui juriu de experți, măsurarea brandului turistic printr-o cercetare sociologică și evaluarea arhitecturală și urbanistică a fiecărei destinații.

„Destinația Anului 2025 arată clar că turismul românesc are viitor. Vedem tot mai multe comunități care trec de la potențial la performanță, prin viziune și colaborare reală între autorități și mediul privat. Nu mai e vorba doar despre locuri frumoase, ci despre experiențe sustenabile și parteneriate durabile. Felicit toate destinațiile care aleg să construiască cu gândul la viitor”, a spus Dragoș Anastasiu, președintele juriului Destinația Anului 2025.

”Sunt mândru de județul Mureș”

Prezent la eveniment, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, a avut onoranta misiune de a primi premiul destinat stațiunii balneoclimaterice Sovata.

”Mă încântă faptul că Sovata a obținut titlul de „Destinația Anului 2025” la categoria stațiuni balneo-climaterice, clasându-se astfel pe locul 1 în această competiție prestigioasă! Premiul a fost înmânat astăzi seară la Sibiu. Sunt mândru de Sovata, sunt mândru de județul Mureș și de faptul că ne bucurăm de valori naturale spectaculoase, unice și de un patrimoniu cultural bogat”, a precizat președintele Consiliului Județean Mureș.

Eforturi încununate de succes

Premiul câștigat de stațiunea balneo-climaterică Sovata a prilejuit primarului orașului Sovata, Fülöp László Zsolt, transmiterea unui mesaj de mulțumire adresat tuturor celor care au contribuit la consolidarea orașului Sovata pe harta turistică națională și internațională.

”Dragi locuitori ai orașului Sovata, dragi vizitatori! Cu mare plăcere și mândrie vă informez că orașul Sovata a primit premiul „Destinația Anului 2025”! Acest premiu prestigios recunoaște nu numai atuurile naturale unice ale orașului nostru, ci și eforturile comune ale Primăriei, ale antreprenorilor locali, ale ONG-urilor și ale locuitorilor din Sovata din ultimii ani de a dezvolta și de a spori atractivitatea orașului. Le mulțumesc tuturor colegilor mei, partenerilor noștri și tuturor locuitorilor care au contribuit la acest succes. Acest premiu ne aparține tuturor! Vom continua acest demers pentru ca Sovata sa reprezintă regiunea și țara noastră pe harta turismului național și internațional”, a transmis primarul orașului Sovata.

Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!