Sirenele Torpi aduc bronzul acasă! Performanță de excepție pentru înotul sincron mureșean în Malta Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 648 Vizualizări

Sirenele Torpi aduc bronzul acasă! Performanță de excepție pentru înotul sincron mureșean în Malta

Echipa de înot sincron „Sirenele Torpi” din Târgu Mureș a obținut un rezultat remarcabil la Open Championships Malta, competiție internațională desfășurată în perioada 09–13 aprilie în incinta bazinului Cottonera. Tinerele sportive s-au clasat pe locul al III-lea în proba de rutină liberă, categoria juniori, într-un concurs care a reunit peste 400 de participanți din 18 țări.

Pe lângă medalia de bronz, echipa a obținut și locul IV în proba de rutină scurtă, demonstrând consistență, o pregătire riguroasă și un nivel tehnic ridicat în fața unui juriu internațional exigent.

Pentru Biró Evetke, în vârstă de doar 12 ani, participarea a marcat debutul pe scena internațională la categoria junioare mici, unde s-a clasat pe locul 15, un rezultat promițător pentru tânăra sportivă, aflată la începutul carierei, potrivit celor care au pregătit-o pentru competiție.  În competiția senioarelor, Biolan Teodora a reprezentat clubul cu succes, obținând locul 7 în proba individuală tehnică și locul 8 în cea liber aleasă, confirmând astfel nivelul ridicat al pregătirii sportive la toate categoriile de vârstă.

Echipa care a obținut medalia de bronz este alcătuită din: Biró Evetke, Dranca Sophia, Grama Maia, Tordai Boglárka, Kerekes Csenge, Lőrincz Zsanett, Maier Ana-Sofia, Pápay Nóra, Urbán Eszter și Nagy Őszike.

România a fost reprezentată la nivelul arbitrajului prin doamna Biró Emese, membră a corpului de arbitri internaționali, contribuind astfel și la partea organizatorică a competiției.

(L.P.)

Susra foto: Facebook – Mermaids – Sirenele Torpi – Szinkronúszók

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!