Patinajul de viteză din Târgu Mureș accelerează spre performanță. 12 medalii pentru Speed Club la Campionatul Național Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 512 Vizualizări

Patinajul de viteză din Târgu Mureș accelerează spre performanță. 12 medalii pentru Speed Club la Campionatul Național

Patinatorii Speed Club Târgu Mureș au încheiat sezonul competițional 2024–2025 în forță, scriind istorie pe gheața din Miercurea Ciuc, unde s-a desfășurat recent Campionatul Național de patinaj viteză pe pistă scurtă (short track). Într-o competiție dominată de talent, ambiție și adrenalină, cei cinci sportivi care au reprezentat clubul târgumureșean au obținut 12 medalii, dintre care 5 de aur, 3 de argint și 4 de bronz.

Cea mai strălucitoare stea a competiției a fost Kun Petra, care a reușit o performanță rară în sportul de performanță: a devenit campioană națională la toate probele la care a participat. Evoluția sa a fost dominată de încredere, forță și o tehnică desăvârșită, demonstrând că munca susținută din timpul sezonului a dat roade.

Kun László a fost protagonistul uneia dintre cele mai tensionate finale ale competiției. Cu o întârziere de doar 0,2 secunde față de locul 1, tânărul sportiv a reușit să cucerească medalia de argint, lăsând în urmă o impresie puternică asupra publicului și arbitrilor. Kun Dániel, cel mai tânăr membru al echipei, a urcat pe podium cu o medalie de bronz, impresionând printr-o atitudine matură și o dorință de luptă remarcabilă pentru vârsta sa. Un nume de urmărit în sezoanele următoare.

La fel de promițătoare este și Albertini Nóra, aflată la primul ei sezon de competiție. Deși nu a urcat pe podium, evoluția ei a fost una solidă într-una dintre cele mai competitive categorii feminine, demonstrând că are toate ingredientele necesare pentru a deveni o viitoare campioană.

Un alt nume care a atras atenția este Laczkó Zöld Balázs, care, în ciuda faptului că se află la debutul său competițional, a reușit să se claseze pe un onorat loc 4 la nivel național. Un rezultat excelent, care arată că perseverența și ambiția pot compensa experiența.

Muncă, pasiune și comunitate pe gheața de acasă

Toate aceste performanțe remarcabile nu ar fi fost posibile fără patinoarul artificial din Târgu Mureș, loc care a devenit a doua casă pentru sportivi și antrenori. Antrenamentele zilnice, susținerea părinților și implicarea echipei tehnice au fost pilonii acestui sezon de excepție.

Rezultatele obținute sunt rodul unui sezon intens de antrenamente, eforturi susținute și pasiune, desfășurate pe gheața Patinoarului artificial din Târgu Mureș. Le mulțumim și îi felicităm pe sportivi, antrenori și părinți deopotrivă”, a transmis echipa administrativă a patinoarului din Târgu Mureș.

(L.P.)

Sursa foto: Facebook – Maros Műjégpálya – Patinoarul Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!