
- redactia
- 0 comentarii
- 443 Vizualizări
Spectacolul IERBAR selectat la Festivalul Național de Teatru
26 iulie 2023Spectacolul Companiei „Liviu Rebreanu” IERBAR, în regia lui Radu Afrim a fost selectat pentru a participa în ediția din acest an a FNT – Festivalul Național de Teatru.
Programul Festivalului Naţional de Teatru nu a fost încă anunţat de către organizatorii acestuia. A fost anunţată momentan doar selecţia din acest an. Informaţiile cu privire la dată, oră şi locaţie vor fi publicate şi pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional – Compania Liviu Rebreanu.
„(Mai) poate limbajul să nască lumi? (Mai) poate cuvântul să genereze realități? (Mai) poate poezia să salveze ceva pentru cineva? Sunt câteva din întrebările pe care ni le ridică acest foarte fertil parteneriat scenic între regizorul Radu Afrim și poeta Simona Popescu. Regia devine ea însăși poezie, la fel cum poezia, prin forța ei de a organiza nevăzutul, este invitată simbolic să preia funcții ale regiei. Dincolo de explorările lingvistice, Ierbarul afrimian abordează o temă neliniștitoare, de o urgență tot mai evidentă: Înstrăinarea omului de natură și ireversibilitatea acestui proces. Puternic sonor, complex vizual, Ierbarul ni se adresează frontal, vorbindu-ne în diferie moduri despre ceea ce am fost și ceea ce am devenit”, se precizează pe pagina Teatrului Național Târgu Mureș.
Scenariu: Radu Afrim după „Cartea plantelor și animalelor”, de Simona Popescu
Scenografie: Irina Moscu
Ilustrație muzicală: Radu Afrim
Dramaturgie de scenă: Andreea Radu
Light designer: Cristian Niculescu
Video: Samu Trucză
Asistent regie: Dragoș Stoenescu
Asistent scenografie: Siko Dorottya
Sufleur: Iolanda Belbe
Regizor tehnic: Teodora Crăciun
DISTRIBUȚIA:
Viorel (Stalker) – Nicu Mihoc
Roza – Berékmeri Katalin
Ea – Elena Purea
El – Theo Marton
Darius – Alex Stoicescu
Staminia – Laura Mihalache
Rebeca – Cristian Holtzli
Piticu – Luchian Pantea
Dia – Mihoc Tifrea Alexandra
Sora 2 – Georgiana Ghergu
Sora 1 – Loredana Dascălu
Profa – Mela Mihai
Cameraman – Radu Anastas
(D.C.)

Sursa foto: Teatrul Național Târgu Mureș
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu