
- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 765 Vizualizări
Colaborare cu Centrul de Excelență în Medicină Militară al NATO din Budapesta. Document semnat la Târgu Mureș
24 iulie 2024Secretarul de Stat, Dr. Raed Arafat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), respectiv Col. Dr. László Fazekas, directorul Centrului de Excelență în Medicină Militară al NATO din Budapesta, au semnat o Scrisoare de Intenție, document menit „să confirme strânsa colaborare dintre cele două structuri”, potrivit invitației transmisă presei. Evenimentul a avut loc miercuri, 24 iulie, de la ora 11:00, și a fost găzduit de Instituția Prefectului Județului Mureș, în Sala Mică a Palatului Administrativ din Târgu Mureș.
Prefectul Județului Mureș, Ciprian Dobre, a explicat că semnarea documentului „va facilita, pentru sistemul nostru de urgențe, colaborarea cu Centrul de Excelență Medico-Militar de la Budapesta, centru NATO.”

Colaborare veche
„Colaborarea noastră cu centrul respectiv (NATO MIL MED COE n.r.) este una veche, a început de mai mulți ani, prin participarea la exerciții și participarea la pregătirea personalului. Ultimul exercițiu la care a participat Departamentul pentru SItuații de Urgență a fost un exercițiu militar, la care am participat ca parte civilă. A avut loc în luna mai a acestui an, în apropierea Budapestei, și România a avut peste 100 de participanți”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU – departament din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Baza unei colaborări lărgite
„Această scrisoare stă la baza unei colaborări lărgite: în primul rând, partea de training și exerciții, pe care o vom continua (…), în al doilea rând, este partea de realitate virtuală, în care Mureșul excelează”, a adăugat șeful DSU. Apoi, a precizat că este vorba despre practică prin realitatea virtuală a personalului medical și a personalului de salvare. „Noi am mers pe câteva scenarii și am lucrat, deja, cu Centrul de Excelență NATO, prin colegii de la Mureș. Așa că acest segment va fi întărit”, a spus Raed Arafat.
Sistemul de urgență, evaluat de NATO
Partea de noutate în colaborarea cu Centrul de Excelență NATO din Budapesta, potrivit șefului DSU, este evaluarea medicală a sistemului de urgență pornind de la standardele de medicină militară, la nivelul NATO. „Se numește NATO MEDEVAL și, aici, deja, noi evaluăm structurile de urgență, să vedem dacă respectă standardele NATO. De regulă, până acum, acest lucru s-a făcut numai la serviciile medicale militare. Pentru prima dată, România este prima țară care invită echipele de evaluare să evalueze partea civilă a sistemului de urgență. Vor fi evaluate, pe toate părțile, UPU-urile (Unitățile de Primiri Urgențe n. r.), SMURD-ul și serviciile de ambulanță”, a precizat Raed Arafat.
„Prima evaluare a avut loc deja la Mureș, ieri și alaltăieri (22 și 23 iulie, n.r.). UPU, SMURD, Ambulanță, care deja s-au făcut. Echipa de evaluare a plecat deja, astăzi, în județul Neamț”, a adăugat șeful DSU.
„Nu este un lucru întâmplător că am ales să o facem la Târgu Mureș (semnarea Scrisorii de Intenție, n.r.), locul unde am pornit prima evaluare (…), dar este și locul unde colaborarea cu Centrul de Excelență Medico-Militară NATO de la Budapesta a fost cea mai intensă”, a explicat Raed Arafat.
Col. Dr. László Fazekas, directorul Centrului de Excelență în Medicină Militară al NATO din Budapesta, a subliniat faptul că semnarea documentului reprezintă o asigurare pentru continuarea și extinderea colaborării între structura NATO pe care o conduce și Departamentul pentru SItuații de Urgență, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu