Digitalizare la Serviciul de Ambulanță Județean Mureș Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 586 Vizualizări

Digitalizare la Serviciul de Ambulanță Județean Mureș

Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Mureș a demarat, în data de 10 martie 2025, o licitație publică estimată la valoarea de 2.829.365 de lei, fără TVA, pentru achiziționare de echipamente IT și prestarea serviciilor de dezvoltare și implementare a Sistemului Informatic Integrat în cadrul proiectului “Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Mureș – infrastructură IT și software nonclinic”, informează www.licitatiapublica.ro.

Investiție prin PNRR

Conform informațiilor furnizate în Caietul de sarcini al licitației, proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are ca scop ”modernizarea și eficientizarea activităților specifice sectorului sanitar prin utilizarea tehnologiei digitale, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite către populație.”

”Calitatea serviciilor medicale reprezintă un deziderat tot mai important în domeniul sănătății, deoarece are impact asupra tratării pacienților și gradului de informare a acestora, concomitent cu progresele terapeutice și tehnologice. Calitatea serviciilor medicale are numeroase dimensiuni, dintre care cele mai importante sunt reprezentate de eficiență, eficacitate, continuitatea îngrijirilor acordate, siguranța pacientului, competența echipei medicale implicată în actul terapeutic și/sau în prevenție, satisfacția utilizatorului și a personalului operativ. Toate elementele menționate anterior se regăsesc în fixarea obiectivelor urmărite prin implementarea noilor module propuse în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Mureș”, se precizează în documentul aprobat de către Dr. Maria Mihaela Roșca, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Mureș.

Ce se cumpără

În cadrul proiectului vor fi achiziționate următoarele echipamente: server rețea (2 bucăți), stație de lucru Tower (28 de bucăți), laptop (5 bucăți), tablă interactivă (o bucată), stație de lucru All-In-One (2 bucăți), UPS (o bucată), sursă neîntreruptibilă stații de lucru UPS (28 bucăți), sursă neîntreruptibilă rețea (o bucată), multifuncțional A3 laser color (2 bucăți), multifuncțional A4 cu volum ridicat (8 bucăți), imprimantă laser (8 bucăți), tablete rigidizate (65 bucăți), videoproiector (o bucată), soluție de stocare (o bucată), stocare atașată la rețea NAS (o bucată), echipament de rețea (o bucată), echipament de securitate rețea (4 bucăți), element de rețea-transmițător (8 bucăți), element de rețea Wi-Fi (10 buctăți), precum și diverse licențe petnru produse softare și servicii (10 bucăți).

”Obiectul achiziției în constituie achiziționarea echipamentelor, softwareului și serviciilor pentru digitalizarea Serviciului de Ambulanță Mureș”, se mai arată în Caietul de sarcini al licitației.

O stație centrală și opt substații

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș este organizat ca instituție publică cu personalitate juridică, care funcționează începând cu data de 1 ianuarie 2014 în subordinea directă a inisterului Sănătății, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 993/2013, cu modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, având relații de colaborare cu Dispeceratul Unic Integrat de Urgență 112, SMURD, ISU, Poliție, Spitale, DSP, Jandarmerie, autorități publice locale și centrale: Primării, Consiliul Județean, Prefectură.

”Scopul principal al Serviciului de Ambulanță Județean Mureș este acordarea asistenței medicale de urgență și transportul medical asistat, de regulă pe raza județului Mureș, utilizând, după caz, personal medical superior și/sau mediu calificat la diferite niveluri, precum și conducători auto formați ca ambulanțieri, serviciile adresându-se întregii populații stabile a județului Mureș”, se mai menționează în documentul aprobat de către Dr. Maria Mihaela Roșca.

În prezent, Serviciul de Ambulanță Județean Mureș cuprinde stația centrală de la Târgu Mureș și opt substații: Luduș, Reghin, Sighișoara, Târnăveni, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea Nirajului, Sărmașu și Sovata.

Licitația se va desfășura în data de 14 aprilie 2025, ora 15.00.

Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!